Iată cum a început totul, după cum ne-a relatat dr. Daciana Toma: 

„La început a fost Plisețkaia. 

Că așa încep toate poveștile, cu nume mari. 

Plisețkaia a fost prima noastră țestoasă, primită cadou. Delicatețea cu care dansa în apă ne-a făcut să credem că e fetiță și să o botezăm providențial. Te făcea să îți dorești să înțelegi și să înveți cât mai multe despre țestoase. Doar că asta e cam greu. 

Dar printre altele, ne-am gândit (fără să ne fi spus cineva) că, dacă nouă ne e bine să fim câte doi, probabil și ei i-ar prinde bine un partener. Și uite-așa s-a făcut că, de ziua mea de naștere, am așezat-o pe Plisețkaia într-o geantă frigorifică (era iarnă și am vrut să o protejăm termic) și am mers al un petshop ca să căutăm un mire. 

Nu ne-am așteptat ca Plisețkaia să emită pretenții, dar am sperat ca vânzătorul de la magazin să ne îndrume și să ne recomande un vajnic mascul. Am plecat de acolo  (adică de la mare) cu Marinuș. Sora mea îi spunea Menelaos, pentru că te impresiona vitejia și bărbăția pe care le întrezăreai în carapacea de dimensiunea unei monezi de 50 de bani. Că atâta era! Micuțul Marinuș s-a dovedit cu adevărat un luptător, mai degrabă un supraviețuitor, pentru că Plisețkaia nu părea să fie impresionată de iubirea lui. Îl trata mai degrabă ca pe un concurent la mâncare, atitudine care a avut efecte nefaste pe termen lung. Din nefericire, Plisețkaia a pierdut lupta cu obezitatea și asta a fost o lecție, pentru că am devenit foarte riguroși cu alimentația lui Marinuș. 

În urmă cu doi ani, Marinuș a dat semne de boală. Era agitat, inapetent, adică în suferință (cel puțin din perspectiva mea). A fost dus la doctor, a fost consultat, i s-a făcut radiografie și i s-a stabilit diagnosticul. Avea ouă și nu le putea elimina. A fost operată sub anestezie generală. 

Și-a revenit. Doar că această descoperire ne-a obligat să o rebotezăm. Acum e Marina. 

Ne e la fel de greu să comunicăm cu ea și așa nou-descoperită cum e, dar ne străduim. 

E clar că este cel mai bun meteorolog din casă. Simte și semnalează «vremea grea» și cutremurele cam cu una sau două zile înainte. Dacă nu e în acvaterariu, ne vine în întâmpinare când ajungem acasă. Când mâncăm, îi simțim privirea scrutătoare, dar nu vom repeta greșeala pe care am făcut-o cu Plisețkaia.  

Cățeii noștri nu sunt prietenii ei, noroc că împart zone diferite (ei în curte, ea în casă). Îmi pare rău că nu pot să scriu și despre căței: Rozi și Poldi. 

Iubirea noastră, a adulților din casă, se împarte între aceste trei suflețele venite, care de pe unde, în viața noastră. Sunt trei suflețele care ne umplu de bucurie, de veselie, de iubire. Îmi doresc ca și ei să simtă iubirea pe care le-o purtăm. Cu cățeii e cum e, dar cu Marina e mai dificil să fii afectuos.” - Dr. Daciana Toma.