Newsflash
ACTUALITATE OPINII

Inteligenţa artificială și viitorul medicinei

de Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE - iun. 23 2023
Inteligenţa artificială și viitorul medicinei

Multă vreme am cochetat cu ideea că inteligenţa artificială va fi un mare plus pentru practica medicală.

Multă vreme am cochetat cu ideea că medicii, oarecum despovăraţi de algoritmii de stabilire a diagnosticului și a tratamentului, se vor putea concentra mai mult pe interacţiunea cu pacienţii. Astfel, le vor oferi acestora o experienţă mai bună, iar pentru ei își vor păstra oarecum parte cea mai frumoasă din medicină (ce-i drept, nu pentru toţi).

Între timp, mi s-au relevat niște noutăţi pe care nu le anticipasem. A existat un studiu în care pacienţii care întrebau un medic sau un chatbot (în scris) ceva despre sănătatea lor au primit răspunsuri; le-au apreciat mai mult pe cele din partea chatbot-ului. Un articol a menţionat experienţa unui medic de urgenţe care a solicitat unui chatbot o explicaţie empatică despre o suferinţă a unui pacient pentru care nu avea prea mult timp la dispoziţie. A citit răspunsul și i s-a părut corect și mult mai bine construit decât s-ar fi străduit el însuși. Apoi a continuat să folosească acest instrument.

Credinţa că oamenii vor face o treabă mai bine apreciată decât mașinile totuși persistă. Dar câtă vreme medicina bazată pe dovezi devine tot mai mult un algoritm bazat pe statistici, este destul de probabil că un sistem de inteligenţă artificială va integra mai bine, mai repede și mai complet 

informaţiile comparativ cu mediana medicilor. Firește, ne vom pune în mod etic problema rateurilor pe care le vor da mașinile. Însă, nefiresc, nu ne prea punem deloc problema rateurilor pe care le dau în prezent (și în număr mare) medicii zilelor noastre.

Ceea ce mi-a scăpat din vedere cu totul este faptul că se poate cristaliza o generaţie de oameni care ar prefera un răspuns dat de un computer decât de un seamăn. Nu e chiar atât de nerealist dacă e să ne gândim la câţi oameni iau de bun tot ceea ce le place pe internet în materie de sănătate. E posibil să le placă mai mult un text scris decât să meargă să stea de vorbă  cu un alt seamăn, mai ales dacă acesta nu reușește sub niciun chip să inspire încrederea că într-adevăr îi pasă.

Dumneavoastră cine v-aţi dori să vă rateze diagnosticul sau tratamentul, un om sau o mașină?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe