Și cercetătoarea, și dr. Wulf Schiefenhövel, organizatorul expediţiei, au acceptat să ne relateze acea experienţă unică.

Am avut ocazia să stau de vorbă, în urmă cu niște ani, cu Carmen Strungaru, la scurt timp după ce se întorsese din Papua Noua Guinee. Întrevederea a avut loc acasă la cercetătoare – și îmi amintesc și astăzi colecţia fabuloasă de scoici, de sculpturi și de obiecte tradiţionale, pe care gazda le aranjase cu mult bun gust, recreând un colţ din paradisul pierdut. Povestirile completau decorul exotic: relatări pline de emoţie și umor, despre delfini și rechini, despre ritualuri, tabuuri și comunităţi trăind după reguli de început de lume.

Experienţele și întâmplările de atunci au fost publicate recent într-o carte-jurnal, apărută la Editura Trei. A fost un bun prilej să iau din nou legătura cu Carmen Strungaru, mai ales că, între timp, bagajul ei știinţific și personal s-a îmbogăţit cu evenimente din alte și alte regiuni exotice.

Studiul comunităţilor izolate

În carte, Carmen Strungaru, biolog specializat în etologie umană și animală, se referă atât la prima ei descindere în Papua, cât și la etapele din viaţă care au culminat cu acea călătorie de neuitat.

Etologia studiază comportamentul – mai întâi s-a vorbit de cel animal. Asta, până când oameni de știinţă cu greutate au trecut Rubiconul și au pus bazele unei etologii umane, continuare firească a celei animale. Ceea ce spun în carte este că eu și Wulf Schiefenhövel aveam centre de greutate diferite. Eu, ca biolog, o porneam în acest continuum etologic de jos în sus, de la animal la om, iar el, ca medic, de sus în jos. (Carmen Strungaru)

Invitaţia de a face cercetare pe teren a venit din partea doctorului Wulf Schiefenhövel, după ce profesorul german a ţinut mai multe cursuri la Facultatea de Biologie a Universităţii București. La vremea aceea, ţara noastră cunoștea entuziasmul anilor postrevoluţionari, iar activitatea în instituţiile de învăţământ superior era animată de o sete nepotolită de cunoaștere.

„Am vrut să-i dau lui Carmen șansa de a face cercetare în domeniul etologiei interculturale, de a documenta comportamentul copiilor, tinerilor și adulţilor, pentru a-și lărgi cunoștinţele în această disciplină și pentru a include metodele și rezultatele în activitatea didactică”, precizează dr. Schiefenhövel.

Absolvent de Medicină și specialist în etologie umană interculturală, germanul nu era la prima călătorie de acest gen și a dorit să aibă în echipă și un membru din România.

Cum Carmen Strungaru desfășura la facultate o muncă de pionierat în domeniul etologiei animale, eforturile sale au fost remarcate și a fost cooptată pentru a studia comunităţile papuașe. 

Misiunea ei de bază a fost și simplă, și complicată: să recolteze probe de sânge de la câinii băștinașilor, pentru un studiu care își propusese să traseze originea localnicilor, și să facă măsurători antropometrice clasice în rândul populaţiei adulte din satul Tawema, insula Kaileuna. Partea complicată e relatată pe larg în carte: de la efortul de a captura bietele patrupede, la tentativele uneori descurajatoare de a-i face pe localnici să-și spună numele (asta, fiindcă tradiţia cere ca interlocutorul să nu se prezinte singur, ci să-l lase pe un terţ să o facă, pentru a păcăli spiritele).

Dincolo de toate, Carmen Strungaru recunoaște că, pe parcursul sejurului, nu a încetat nicio secundă să se minuneze, bucurându-se intens de fiecare lucru nou – spre amuzamentul gazdelor!

Fără prejudecăţi

Chiar dacă era pregătită teoretic și emoţional încă din copilărie pentru o asemenea aventură, cercetătoarea a realizat în scurtă vreme că nu este deloc ușor să lase la o parte învăţămintele știute și să încerce să le priceapă pe cele ale localnicilor: „Am realizat că trebuie să accept să mă las studiată și analizată dacă vreau să studiez și să analizez. Mai în glumă, mai în serios, le și spuneam colegilor de echipă că nu-mi este foarte clar cine pe cine studiază mai intens”.

Într-o comunitate care are contacte sporadice cu „civilizaţia”, sunt mai evidente deosebirile și mai ales asemănările. „Ai ocazia la tot pasul să-ţi demolezi prejudecăţile referitoare la «oamenii primitivi», să constaţi în mod direct că gradul de gândire, simţire și acţiune nu depinde de cantitatea și calitatea hainelor cu care se acoperă, că toate acele comportamente fundamentale sunt prezente deopotrivă și la ei, și la noi”, spune Carmen Strungaru. „Noi venim cu bagajul tomurilor citite și învăţate, și-i găsim pe localnici perfect apţi să cântărească, să analizeze și să ne facă faţă cu eleganţă. Sigur, se minunează de câte o născocire tehnică, dar noi ne minunăm și mai mult de felul în care reușesc să rezolve probleme complicate chiar și fără aceste tehnologii. Lucrurile astea sunt mult mai evidente în munţii insulei principale a Papuei, unde există încă triburi care până nu demult nu au avut niciun contact cu «albii». Am descoperit oameni demni și sensibili în același timp, cu o gândire logică, capabili de iubire, de cooperare, de empatie.”

Contactul direct sau indirect cu astfel de culturi tradiţionale ne dezvăluie natura umană, atât de solid și de bine adaptată chiar și în absenţa influenţei «civilizatoare» a Occidentului. (Carmen Strungaru)

Călătorii cu miez

După Papua Noua Guinee, Carmen Strungaru a continuat să călătorească în Java, Borneo, Sumatra, Sulawesi, Moluce, Bali și Lombok. „Multe dintre lucrurile pe care le-am întâlnit în diferite părţi ale Indoneziei au avut un tâlc pentru cursurile de etologie umană pe care le-am ţinut: tipuri de construcţii, de credinţe, de tradiţii, de muzică etc. Am făcut vreo două studii referitoare la  preferinţele culinare în Sumatra și Java, dar, în principal, am umblat nonstop dintr-un loc în altul, dornică să văd tot ce se putea într-un timp foarte condensat”, spune ea.

„Mania mea de a filma permanent, oriunde și orice, s-a materializat într-un număr apreciabil de casete video. Acestea sunt foarte valoroase pentru a-mi împrospăta amintirile. Poate într-o zi mă voi apuca să le văd din nou, pe îndelete, și să încerc să scot ceva informaţii interesante din ele.”

Învăţămintele dobândite din periplurile exotice i-au schimbat viaţa: „Cred că, în timp, am devenit o persoană mai puţin categorică în convingeri, mai maleabilă, poate ceva mai umană...”.

Doctorul indigenilor

Cartea lui Carmen Strungaru consemnează în mod repetat bucuria localnicilor la vederea celui care coordona munca de teren. „Doctor Wulf” era întâmpinat de fiecare dată cu strigăte entuziaste, fiindcă nu pregeta să acorde îngrijiri eficiente celor în suferinţă.

„Întotdeauna combin munca de cercetare cu cea de doctor. Adeseori, sunt singurul medic într-o regiune întinsă, cu mai multe sate sau insule”, spune el. I s-a întâmplat să meargă pe jos și două zile pentru a trata bolnavi care-i ceruseră ajutorul. „Sunt calificat pe deplin ca doctor, dar nu într-o specialitate anume, fiindcă am devenit expert în etologie umană/ antropologie evoluţionistă în 1976, la Institutul Max Planck de Fiziologie Comportamentală – acum numit MPI pentru Inteligenţă Biologică –, după ce am fost director de teren în cadrul unui program de cercetare pe platourile înalte din Noua Guinee Occidentală”, spune dr. Schiefenhövel. „Am tratat sute de localnici în Melanezia și-mi place foarte mult această latură a muncii mele. Deschide o relaţie specială cu oamenii și e percepută ca un semn de prietenie și generozitate.”

A trata pacienţi din ţările tropicale este o activitate mai ușoară decât s-ar crede, explică etologul. Majoritatea indigenilor sunt foarte sănătoși, maladiile cardiovasculare, alergiile sau problemele cauzate de excesul de greutate având o incidenţă scăzută. De obicei, oamenii suferă de afecţiuni bacteriene sau helmintice, care pot fi detectate și tratate cu ușurinţă. „Dar, în ultimii ani, boli periculoase, altădată puţin cunoscute în acele zone izolate, devin tot mai comune: tuberculoză, HIV/SIDA, obezitate, diabet. Acesta este preţul modernităţii”, adaugă specialistul german.

Etnomedicină și psihologie medicală

L-am rugat pe doctorul Schie­fenhövel să detalieze noţiunile de „antropologie medicală” și „etnomedicină”, la care se raportează activitatea lui: „Sunt discipline oarecum similare. Prima este mai apropiată de medicină, cealaltă ţine mai degrabă de etnologie și de știinţele sociale. Antropologia medicală studiază comportamente, atitudini, tradiţii culturale care au un impact asupra sănătăţii – spre exemplu, fumatul, diferitele diete, atitudinile privind viaţa, obiceiurile sportive. Acest tip de cercetare face parte din canonul medical și uneori e integrat în curriculumul medical, în ţări precum SUA, Japonia, Europa Centrală”.

Etnomedicina se apleacă asupra credinţelor și practicilor diverselor populaţii, privind sursa bolilor (spirite, comportament social inadecvat, magie neagră), privind metodele de tratament (fitoterapie, chiropractică, leacuri tradiţionale).

„Abilitarea mea este în domeniul etnomedicinei și a psihologiei medicale. Am fost unul dintre fondatorii grupului german de cercetare în etnomedicină, am co-redactat monografii de specialitate, iar în ultimii ani m-am concentrat mai mult pe medicina evoluţionistă”, explică el.

Lumea prin ochii lor

Pentru Wulf Schiefenhövel, munca de teren în Papua Noua Guinee a început din studenţie, când a fost invitat să participe la o expediţie zoologică. „Unul dintre profesorii mei a sugerat că ar trebui să studiez «ce fac oamenii de-acolo când tușesc». A fost un sfat excelent din punctul de vedere al cercetărilor mele etnomedicale”, spune el.

Dr. Schiefenhövel a fost atras imediat de viaţa aproape de natură a localnicilor, de puterea lor fizică uimitoare, de cunoștinţele cuprinzătoare privind plantele și animalele, de impactul simbolurilor asupra minţii umane și „de modul interesant și eficient, cu precădere de natură psihologică, de tratare a pacienţilor”.

De la aceste prime experienţe și după ce a învăţat două dintre limbile locului, etologul a devenit tot mai fascinat de cultura populaţiilor papuașe și austroneziene, continuându-și activitatea în acest domeniu.

„Abordarea mea a fost una holistică – adică, am încercat să înţeleg lumea prin ochii lor, să le înţeleg conceptele cognitive, emoţiile, comportamentele... toate similare cu ale noastre! Modul universal de a percepe, simţi, gândi și acţiona reprezintă scopul cercetării în etologia umană și ajută la înţelegerea naturii nostre biopsihologice. Toate unesc oamenii de pe această planetă, ca membri ai aceleiași specii. Am trăit printre populaţii având culturi radical diferite, și sunt convins de similarităţile dintre noi și de puterea universalului. Diferenţele culturale, care există, desigur, sunt mult mai puţin importante pentru a înţelege ceea ce sunt oamenii cu adevărat.”

Tatăl lui Wulf Schiefenhövel a fost un medic respectat din zona rurală a Westfaliei: „Când îi urmam exemplul – doar că în locuri extrem de izolate, la celălalt capăt al planetei –, am simţit cât de satisfăcător este să alini durerea pacienţilor, să le redai sănătatea și speranţa. Noi, doctorii, avem o meserie minunată”.

Din 1965 încoace, dr. Schiefenhövel a desfășurat peste 20 de cercetări pe teren. Următoarea călătorie va fi pe platourile înalte din Noua Guinee Occidentală, în rândul populaţiei Eipo.

Jurnal pierdut și regăsit

Apariţia tomului cu impresii de călătorie „Agutoki” – „Mulţumesc”, în traducere – este rezultatul unei fericite întâmplări. „Lucram la cartea pe care mă simţeam datoare să o public de ani de zile, una despre etologie pe înţelesul tuturor. Cum existau numeroase referiri la experienţa mea în Papua, mi-am adus aminte de jurnalul scris în 1995. L-am căutat cu disperare, dar a fost imposibil să-l găsesc. L-am întrebat așa, într-o doară, pe Wulf dacă ar fi posibil să aibă o copie – adică, acul în carul cu fân. Ce înseamnă un cap organizat de neamţ: în 24 de ore, documentul Word era pe ecranul meu!”, își amintește Carmen Strungaru.