Newsflash
OPINII

Convalescența COVID-19, o nouă specializare

de Conf. dr. Corneliu ZEANA - mai 29 2020
Convalescența COVID-19, o nouă specializare

Recuperarea după infecția cu noul coronavirus este dificilă, îndelungată, depinzând în bună măsură de calitatea îngrijirilor de specialitate. Fiecare organ afectat se exprimă pe limba sa, cu manifestările specifice.

Virusul SARS-CoV-2, necunoscut speciei umane, a provocat o boală nouă, cu care medicina nu are desigur experienţă, fiind și cu totul aparte. Debutul clinic este brusc, de pe o zi pe alta, iar evoluţia formelor medii și severe reclamă îngrijiri speciale în secţii de terapie intensivă, pe primul plan fiind insuficienţa respiratorie. Perioadele în care bolnavul este intubat, ventilat artificial, se află în comă indusă, este perfuzat și hrănit artificial durează uneori câteva săptămâni.

Dacă la început se considera că suferinţa majoră este pneumonia, s-a văzut curând că sunt afectate majoritatea organelor, aparatelor și sistemelor. Miocardita, în acest cadru, ridică probleme dificile. Comorbidităţile preexistente îngreunează considerabil actul terapeutic. După un sejur destul de îndelungat, circa jumătate din bolnavi părăsesc secţia ATI, cu perspectiva vindecării. Bolnavul reînvaţă să se ridice din pat, să meargă, să mănânce, să vorbească după o intubaţie îndelungată ș.a.m.d.

Convalescenţa este greoaie, dar se poate vorbi de vindecare. Ce înţelegem însă prin vindecare? În general, vorbim de vindecarea virusologică, bolnavul a eliminat virusul, nu mai prezintă pericol de contagiune, a devenit imun faţă de noul coronavirus iar infecţia nu mai recidivează.

Până la revenirea quo ante are însă de parcurs o cale lungă. Inflamaţia ţesutului pulmonar este încă activă și poate evolua spre fibroză pulmonară. Miocardita se află într-o situaţie similară, iar evoluţia către o cardiomiopatie dilatativă nu poate fi exclusă. Creierul a suferit și el leziuni. Fiecare organ afectat se exprimă pe limba sa, cu manifestările specifice. Comorbidităţile trebuie reevaluate. Recuperarea este dificilă, îndelungată, depinzând în bună măsură de calitatea îngrijirilor de specialitate.
Epidemia de COVID-19 va continua indefinit, la un nivel căruia i se va putea face faţă, cu sau fără un vaccin eficient și durabil ca protecţie, iar numărul convalescenţilor este deja important.

Astfel, consider că se impune înfiinţarea unor centre medicale specializate în îngrijirea convalescenţilor, cu profil dominant de recuperare și cu abilităţi în tratarea diverselor suferinţe de organ care se află încă în evoluţie.

Un astfel de centru-pilot s-ar putea înfiinţa la Râmnicu Vâlcea, într-una din staţiunile care satelizează acest oraș, zona fiind reputată sub acest aspect balneoclimatic. Este unul dintre judeţele cu cea mai redusă rată de îmbolnăviri și mortalitate prin COVID-19. Zona este intens împădurită (încă) și are calităţi ale climei și aerului care merită atenţie. Un astfel de centru și-ar dobândi curând notorietatea, putând trata și bolnavii din alte zone ale Europei, în beneficiul României care și-ar dobândi un adevărat brand. Îi adresez provocarea Ministerului Sănătăţii, care ar putea să ia în considerare realizarea acestui centru medical specializat, operă de pionierat în medicină.

Unul dintre medicii români care s-au specializat în boli infecţioase virusale la Universitatea Columbia, din New York, absolvent al Facultăţii de Medicină din București, este profund implicat în lupta cu COVID-19, având și studii de specialitate deja publicate. Ar merita să fie contactat de autorităţile române în vederea unei colaborări sau chiar consilieri în cadrul valului actual de infecţii cu noul coronavirus. De menţionat că ideea înfiinţării unui astfel de centru specializat este împărtășită de un mare centru american – Universitatea Columbia. Să sperăm că acest articol-semnal va avea ecou.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe