Aș putea menţiona doar faptul că nu se mai punctează memorarea aproape cuvânt cu cuvânt a informaţiei din manualul de biologie. Sau faptul că, fiind subiecte tip grilă, ai șansa ca o greșeală să te coste doar punctul respectiv și nu să producă greșeli în lanţ, așa cum era în cazul problemelor de chimie sau fizică din acea vreme.

O astfel de eroare de neatenţie la chimie avea să îmi anuleze o problemă întreagă și m-a costat doi ani de viaţă și o armată foarte lungă pe deasupra. Faptul că evaluarea rezultatelor este transparentă și se face imediat este iarăși un progres.

Aș trata separat un alt progres, acela de a putea opta între fizică și chimie la admitere în loc de ambele, cum era în trecut. Acest fapt însă trădează că nivelul crescut de înţelegere a oricăreia dintre cele două discipline nu este esenţial pentru dezvoltarea viitorului medic câtă vreme poţi foarte bine să fii bâtă la una dintre celelalte și totuși să poţi absolvi cu succes această facultate.

Practic, se confirmă că evaluarea la fizică și chimie are mai degrabă rolul de a selecta unele capacităţi cognitive și de raţionament ale candidatului decât însușirea în detaliu a unor informaţii esenţiale parcurgerii carierei medicale.

Dar dacă tot este să verificăm anumite capacităţi intelectuale ale unor candidaţi, de ce îi punem să acumuleze informaţii care sunt cel mai probabil irelevante evoluţiei profesionale ulterioare (cum ar fi cracarea petrolului și ciclul Carnot) în loc să facem două lucruri de bun-simţ? (1)

Fie să le cerem să înveţe lucruri elementare cu care se vor întâlni în primii ani de facultate, cum ar fi poate ceva mai multă biologie celulară, ceva mai multă fiziologie și anatomie, poate câte ceva din parazitologie, microbiologie, virusologie, chestiuni elementare de biochimie etc.

Facultatea ar putea să își creeze propriile resurse de studiu (cărţi, video, lecţii și testări online etc.), pentru că modul de învăţare s-a schimbat, iar tehnologia actuală facilitează o învăţare de calitate din orice colţ de ţară. (

2) Crearea (sau utilizarea externalizată) a unui instrument de tipul UCAT (University Clinical Aptitude Test), folosit în UK, tocmai pentru a testa dacă respectivii candidaţi dispun de capabilităţile mintale, atitudinile și comportamentele necesare viitorilor medici pentru un parcurs profesional de succes.

Insist să menţionez că sistemul actual de admitere nu selectează sub nicio formă candidaţii în funcţie de cât de potriviţi ar fi ei din punctul de vedere al calităţilor umane așteptate pentru un viitor medic.

Nu relevă dacă un anume candidat înţelege ce înseamnă să fii medic, dacă are inclinaţia spre generozitate și înţelegere a suferinţei umane. Posibil să vi se pară ridicol, însă toate universităţile de medicină din lume, către care noi aspirăm, acordă o atenţie deosebită acestor aspecte.

Firește, aici există responsabilitatea acceptării unor doze de subiectivism, dar ne adresăm unor subiecţi, nu? Un candidat care ar ști că va avea de trecut astfel de probe (eseu, interviu, experienţă practică relevantă) ar fi un candidat mai pregătit nu doar pentru examen, ci și pentru ce va urma în cursul facultăţii.