Cred că nu se ştie cu exactitate când a apărut „vindecătorul“, respectiv medicul… Dar, având în vedere că încă de la ajutorul dat fiinţei umane să vină pe lume şi până la alinarea ultimului suspin, el este cel care îşi asumă responsabilitatea acestei misiuni, medicul a devenit indispensabil.
Nu ştiu dacă, atunci când hotărăşte să devină medic, tânărul percepe foarte clar adevăratele dimensiuni ale carierei sale, de la latura pur ştiinţifică până la cea morală, etică, sau la cea socială. Foarte probabil că nu. Însă are tot timpul s-o facă – dacă o va face – o viaţă întreagă. (...)
Înveţi câte ceva în fiecare secundă pentru că ai de trecut nenumărate praguri profesionale de instruire şi pentru că experienţa ta este în perpetuă mişcare. Niciun organism nu este identic cu celălalt, nicio abordare de diagnostic sau terapeutică nu poate fi sută la sută planificată sau cuantificată. În profesia de medic, ca şi în cea de părinte, nu-ţi iei vacanţă „totală“, niciodată. Oriunde ai pleca, dacă e nevoie de tine, vei fi acolo unde pregătirea medicală te solicită, iarnă sau vară, zi sau noapte. Cel puţin aşa face cel cu adevărat dăruit pentru această profesie, foarte grea din punctul de vedere al costurilor mentale şi fizice, dar cu adevărat binecuvântată prin răsplata de suflet pe care ţi-o aduce.
La doctor te duci cu sfială şi cu încredere. Sfiala o aduce însuşi statutul pe care-l presupune titlul de doctor, de importanţă fundamentală în viaţa societăţii. Omul are tot timpul nevoie de profesionalismul şi de sacrificiul tău, iar dacă răspunzi cerinţelor sale cu competenţă şi bunătate, te vei înscrie de drept, pe tăcute, dar sigur, în rândul liderilor recunoscuţi ai comunităţii. Încrederea nu va veni de la sine, doar pentru că eşti medic, ci pe măsură ce vei demonstra practic, în activitatea de zi cu zi, că eşti demn, profesional şi moral să porţi halatul alb. Ea se câştigă foarte greu, cu multă caznă. Dar se pierde şi foarte uşor…
După ce treci prin toate furcile caudine ale facultăţii, te vei aşterne la treabă. Vei lupta cu prejudecăţi şi inerţii de neclintit, vei vrea să răstorni lumea, s-o faci mai bună, dar vei constata de la început că trebuie să lupţi să nu te întoarcă ea pe tine de la legământul şi misiunea ta. Va trebui să înveţi nu doar meseria, ci şi să-ţi dozezi energia, curajul, răbdarea,
încăpăţânarea sau entuziasmul. Bătute în cuie trebuie să rămână însă devotamentul şi speranţa că vei reuşi.
Ochii tuturor se vor îndrepta inevitabil spre tine, spre formaţia umanistă dar şi ştiinţifică, medicală şi morală şi aşteptările celorlalţi vor aduce un val de presiune atât asupra prestaţiei ca medic, cât şi asupra vieţii personale, intelectuale sau de familie. Indiferent cât de restrânsă ar fi numeric sau economic o comunitate, preotul, primarul, doctorul şi învăţătorul sunt percepuţi ca modele, ca exemple fireşti de comportament oferite în educaţia copiilor şi nu numai…
Într-o societate în care ierarhia normală a priorităţilor, a modelelor pare răsturnată, părintele trebuie să poată avea argumente grele pentru a-şi convinge copiii – noua generaţie – care sunt adevăratele valori, adevăratele atuuri, cele de succes pe termen lung, în viaţă. Nu ajunge ca medicul să fie bun practician fără suportul teoriei şi învăţării continue, nu ajunge să fie respectat ca cetăţean fără să fie admirat ca om, nu ajunge să-şi dea doar măsura capacităţii profesionale fără a participa activ la viaţa intelectuală, culturală a societăţii.
În aceste vremuri – cel puţin ciudate – în care acul busolei economice, sociale, morale şi culturale joacă în toate direcţiile, cineva trebuie să găsească echilibrul, să readucă normalitatea la rang de regulă. Medicul o poate face şi trebuie să o facă, indiferent de propriile dificultăţi, slăbiciuni, influenţe sau tentaţii. Fără doar şi poate, există şi varianta să rămână spectator al spectacolului pervertit al lumii. Dar, mai devreme sau mai târziu, va avea surpriza să constate că, din compromis în compromis, din laşitate în laşitate, din comoditate în comoditate, din lasă că nu trebuie să o fac tocmai eu pentru că o pot face alţii, pe nesimţite ajunge actor principal în comedia tragică pe care o joacă societatea astăzi.
Dacă va vrea, însă, să fie un medic adevărat, acela care ajută fiinţe să vină pe lume şi alină suferinţa ultimei răsuflări, va trebui să-şi asume şi responsabilitatea vindecării morale, a sufletelor dezorientate într-o lume vitezomană, într-o existenţă cronofagă şi impregnată de temeri cu nume tot mai pompoase. Calea lui va fi cea a unui misionar încăpăţânat, foarte hotărât, pentru regăsirea echilibrului, restabilirea normalităţii, menţinerea fiinţei umane la parametrii biologici şi intelectuali care să o ajute să progreseze în pas cu vremurile.
Altminteri, ne întoarcem la peştera împodobită azi cu plasmă, cu „Jaguarul“ în faţa ei, şi la măciuca pentru lichidarea competitorilor naturali. În locul cuceririi graniţelor cosmice, vom rămâne la realităţi pământene care n-au nici în clin nici în mânecă, după milenii de aşa-zis progres, cu visul minunat al omenirii.
