Newsflash
OPINII

Scrisoare pentru Moș Crăciun

Scrisoare pentru Moș Crăciun

Ne place să credem că faptele bune pot fi răsplătite și aici, în această viaţă, și dorim să ne bucurăm de o astfel de recunoaștere.

Credem în existenţa lui Moș Crăciun. Copiii cred pentru că sunt ajutaţi să creadă. Și adulţii cred în Moș Crăciun, și pentru că nu-l mai găsesc cu naivitatea copilăriei, îl reinventează mereu, an de an. Acest crez ne ajută pe toţi, iar cei care îl resping ostentativ sunt mult mai săraci spiritual. Vreau și eu să fiu câteva zile pe an copil,  ca să pot să-mi împărtășesc faptele și purtarea cuiva care sigur e bun și înţelegător. Vreau să cred că Moș Crăciun ne iubește și pe noi, cei care am trudit din greu pentru sănătatea semenilor noștri.

Vrem conducători înţelepţi

Nu știu dacă Moș Crăciun a fost vreodată la stomatolog, dar pentru că este mereu zâmbitor, sunt convins că a fost sau sigur are dinţii sănătoși! Toţi am vrea să avem dinţi frumoși și sănătoși și să putem zâmbi ca Moș Crăciun, fără să fim jenaţi când trebuie să deschidem gura. Dar puţini pacienţi au putut să se bucure de tratamente stomatologice, pentru că banii au fost puţini pentru prea mulţi dintre ei. Dar ce am făcut pentru pacienţi nu am făcut și pentru noi. Am fost uneori prea răi unul faţă de altul. Intoleranţa, ura și interesele meschine ne-au înveninat liniștea multor zile. Cerem să fim iertaţi, dar noi nu știm să facem acest lucru. Am folosit mijloacele de comunicare moderne în prea mare măsură pentru a împrăștia ură și neîncredere, în loc să împrăștiem iubire și înţelegere.

De la conducătorii noștri am așteptat înţelepciune și bună-credinţă. Dar am fost dezamăgiţi. Niște laude sporadice au fost repede și complet acoperite de reglementări care ne-au îngreunat practica profesională și au adus alte zile grele pacienţilor noștri. Dar se pare că cei care ne conduc nu cred în Moș Crăciun sau cred că el este mult prea iertător și înţelegător. Nu vreau să ne scuzăm în faţa Moșului; vrem doar ca Moș Crăciun să le aducă înţelepciunea ce le lipsește atunci când iau decizii pripite și nepotrivite.

Răul să se ducă!

Avem nevoie ca Moș Crăciun să ne aducă sănătate și puterea de a ne pune în slujba semenilor noștri în și mai mare măsură. Vrem ca pacienţii noștri să fie ocrotiţi așa cum merită, ca buni plătitori de taxe, și să primească susţinerea necesară de la conducători. Poate încap în sacul cu daruri ceva spitale noi sau măcar niște secţii care acum sunt dureros de evident deficitare. Renii Moșului doresc ca semenii lor, necuvântătoarele, să se bucure de mai multă grijă și iubire din partea noastră, să nu le stricăm sălașurile și apoi să-i pedepsim tot pe ei pentru asta.

Promitem să fim și mai cuminţi în anul care vine. Dar avem nevoie ca Moșul să ne aducă mai multă dragoste și respect faţă de colegii noștri, mai multă toleranţă și dorinţă de bună înţelegere. Toţi am vrea daruri în cabinetele noastre, pentru că ne este tot mai greu să ne cumpărăm toate cele care ni se cer de către conducătorii noștri. Și mai mult decât orice, vrem ca Moș Crăciun să ajungă la fiecare și în acest an, și în anii care vin. Și vrem ca în anii care vor veni, să ne putem zâmbi și chiar să putem râde cu feţele senine și neacoperite de mască atunci când Moș Crăciun va intra în casele noastre. Tot răul de acum să rămână o amintire urâtă.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe