Un proiect al asociației fondate de Raluca Chișu face parte din acțiunile de promovare a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor. Proiectul are în prim-plan educația preventivă în rândul copiilor școlari și se referă la problemele de postură ale micuților. Peste 25% dintre copiii din România au probleme de postură, sunt dizarmonici, după cum arată un raport național de evaluare a dezvoltării fizice a copiilor. 

Cum v-a venit ideea pentru proiectul #staidrept? 

Ideea pentru proiectul #staidrept a venit din faptul că, în ultimii doi ani, tot mai mulți copii intră în centrele Kinetobebe cu atitudini asimetrice, probleme de postură, dureri de spate – aspecte care coboară foarte mult în vârstă. Dacă până acum vorbeam despre copiii de 14-15 ani, adolescenți, care se plâng de dureri de spate și care se confruntă cu aceste dureri de spate, media vârstei începe să scadă. Și avem copii de 9-10 ani, chiar de 8 ani, care acuză aceste dureri și care spun că ele apar nu doar după un efort sau după o lovitură, ci apar și în timpul zilei – și la școală, și acasă. Și atunci, în momentul acela am spus „Da, trebuie să vedem ce este de făcut!”. Este responsabilitatea noastră să vedem ce este de făcut. 

Ce vă propuneți, mai exact, prin intermediul lui? 

Prin intermediul proiectului ne propunem să deschidem un dialog între noi, ca specialiști, și ca centre de recuperare și promotori ai sănătății, ai dezvoltării motorii a copiilor, deci între noi, părinți și copii. Bineînțeles, sub privirile cadrelor didactice, pentru că acesta este mediul în care copilul, la vârsta aceasta, se mișcă, își trăiește viața, își trăiește copilăria, iar toată lumea trebuie să știe că acest aspect poate să aducă probleme grave, cu impact pe sănătatea copilului. 

Ne propunem să atragem atenția părinților asupra acestor aspecte – și îți voi povesti și cum facem acest lucru prin intermediul copiilor, la școală, dar ne propunem și să povestim cu copiii. De ce? Pentru că eu am încredere foarte mare în generația aceasta de copii, care este o generație foarte sensibilă și dornică să înțeleagă toate aspectele despre sănătate. 

Profilaxia nu este un lucru cu care suntem obișnuiți 

În opinia dvs., era nevoie de un astfel de proiect? Sunt necesare mai multe astfel de inițiative? 

Este nevoie să punem reflectorul asupra stării de sănătate a copilului. Înainte ca el să primească un diagnostic din partea medicului. Adică este foarte mare nevoie să mergem pe direcția profilaxiei și a prevenției. Acest proiect face parte din categoria proiectelor care aduc informare și educare și, mai ales, din categoria proiectelor de prevenție medicală. Profilaxia, știm foarte bine, nu este un lucru cu care noi, în România, suntem obișnuiți. Dar este un lucru cu care putem să lucrăm foarte mult – și eu cred că ea ține de educație. Dacă în țările vestice profilaxia este impusă de condițiile asigurărilor de sănătate, la noi în țară nu este această impunere. Și-atunci clar că ea nu ajunge la adulți. Acum vorbim despre profilaxie în ceea ce-i privește pe copii. 

Părinții sunt foarte sensibili în momentul în care înțeleg că copilul se confruntă cu o durere și-atunci ei iau atitudine. Copilul, elevul de clasele 0-IV – acolo unde mergem cu acest proiect – el nu înțelege și nu poate să distingă unde este durerea de spate. Și, practic, de aceea consider că este nevoie de acest proiect acum și sperăm ca cât mai multe școli să ne deschidă ușile. Pentru că învățăm nu doar cum să stăm drepți în bancă, cum să scriem stând corect, cum să stăm corect cu telefonul în mână, ce sporturi să facem, ci învățăm și să distingem zone în care ne doare spatele, momente în care avem aceste dureri de spate – este un pic mai mult decât s-a discutat până acum cu copiii în școală. Deci da, consider că este nevoie de un astfel de proiect. Și da, consider că acest proiect ar trebui să ajungă în cât mai multe școli, în cât mai multe comunități. 

În ce etapă este proiectul acum? 

Noi suntem acum într-o fază-pilot. Dorim să ne desfășurăm acest proiect tot anul. Este un proiect gratuit pentru elevi. Bineînțeles, și noi depindem mai departe de finanțarea care susține acest proiect, finanțare care vine momentan 100% din Asociația KinetoBebe. 

La finalul proiectului, se dorește realizarea unui studiu. Ce sperați să aflați prin rezultatele lui, referitor la sănătatea copiilor? 

De-a lungul anilor, KinetoBebe a tot adus în atenția publicului diferite studii. Înainte de pandemie, am adus un studiu în fața Ministerului Educației, prin care copiii din grădinițe au o motricitate foarte slab dezvoltată. Și astfel am ajuns să facem foarte mult lobby și advocacy, pe partea introducerii unei curricule obligatorii de sport și a orelor obligatorii de sport în grădinițe. După pandemie, am dorit să știm ce mișcare au făcut copiii în pandemie, iar studiul pe care noi l-am adus în atenția publicului a demonstrat cumva niște atitudini care s-au dezvoltat la nivel de țară. 

Cu acest studiu [de la finalul proiectului #staidrept] dorim să aducem în atenția cadrelor didactice și a părinților nevoia copiilor de a fi ascultați atunci când spun că au probleme de postură și, mai ales, importanța posturii și importanța primei evaluări de postură – care se poate face de părinte acasă. Acasă, când copilul poartă doar lenjeria de corp pe el. Părintele poate să observe deja anumite lucruri și aceste lucruri sunt foarte importante de observat. În studiu vom comunica, la fel ca și în celelalte, și care este comportamentul în ceea ce privește sporturile făcute de copii, și ce sporturi se fac acum. Pentru că știm că tendința sporturilor la noi în țară este tendință „de trend”, nu este tendință de aptitudini, ci „de trend”. Și, bineînțeles, dorim să știm pe câți copii, dintre cei pe care îi vedem, îi doare efectiv spatele. 

Se schimbă tipologia educației la copiii din clasele mici 

E interesant că puneți accentul și pe folosirea dispozitivelor, mai ales că unii copii petrec multe ore pe tabletă, pe telefon... Acesta este un subiect extrem de actual. 

Este, este... Folosirea dispozitivelor și a micilor dispozitive de către copiii școlari nu mai este un subiect tabu, nu mai este un subiect de pedeapsă, nu mai este un subiect de negociere. Foarte mulți dintre ei au lecții pe care le fac direct pe telefon sau pe tabletă. Ei acolo intră în comunitatea lor de prieteni, acolo își fac temele – foarte mulți primesc temele așa – sunt angrenați în aplicații sau în programe speciale de educație care acolo sunt [pe aceste dispozitive]. Eh, acum începem să vorbim despre un echilibru. 

Pentru că da, trebuie să acceptăm că tipologia educației se schimbă la nivelul copiilor de clasele 0-IV. Ei nu sunt doar cu cartea în mână, sunt și cu tableta și cu telefonul în mână – pentru că vorbim de educație, cât și de petrecerea timpului liber. Există un echilibru al timpului petrecut pe micile dispozitive, echilibru pentru care părinții sunt responsabili, ei trebuie să îl gestioneze în primii ani. 

Dar ceea ce ne dorim este ca atunci când copilul stă pe tabletă sau pe telefon, să stea într-un mod corect. Un mod care nu îi face rău din punct de vedere al dezvoltării lui motorii. Și să înțeleagă că anumite dureri de spate pot să vină de acolo – și atunci copilul să autoevalueze timpul pe care l-a petrecut, când simte că deja are dureri de gât, de cap, de spate... Să înțeleagă ce se întâmplă cu el. Cum spuneam și la început, sunt foarte încrezătoare în această generație. Acești copii înțeleg foarte multe aspecte despre profilaxia sănătății lor. 

Câte workshopuri vă doriți să organizați în 2024 în acest proiect?

Workshopurile depind foarte mult, după cum spuneam, de finanțări și de deschiderea școlilor. Și, dacă îmi permiți, fac apel acum ca reprezentanții școlilor care sunt interesați de un astfel de program gratuit la ei în instituții să ne contacteze. Noi ne propunem să vedem lunar aproximativ două-trei școli, asta înseamnă lunar aproximativ 300 de copii. Dorim până la finalul anului calendaristic – deci în următorul an școlar – să vedem aproximativ 7.000-8.000 de copii din București. De ce? Pentru că dorim ca studiul pe care îl vom elibera să fie unul cât mai concludent și să fie făcut pe o plajă cât mai mare a copiilor. Dar dorim și ca informația aceasta să se răspândească. 

Copilul pleacă acasă cu o fișă. Așa cum spuneam la început, acest program este un dialog între noi, copil și părinte. Această fișă este completată de copil în timpul orei (workshopului – n.red.), cât el stă cu colegul nostru, iar apoi mai departe părintele are el de luat această temă pentru acasă, pentru a face evaluarea copilului. 

De ce facem lucrul acesta? Este tocmai pentru a deschide un subiect în casă, a deschide un subiect despre sănătatea copilului și o discuție despre postura pe care copilul o are. Poate sunt lucruri pe care părinții, în tumultul vieții și al agitației și al activităților pe care le au, le omit – nu pentru că nu i-ar interesa, ci pentru că pur și simplu nu au timpul și răgazul necesar pentru asta. Și atunci noi aducem în atenția lor această temă, pe care trebuie să abordeze, pentru că nu mai este doar o problemă pentru 10% dintre copii, ci deja vorbim despre 25% dintre copii, la nivel național, care se confruntă cu problemă de postură. Și cu siguranță sunt mult mai mulți decât estimează acest studiu național. 

Reflexul de a sta corect în bancă 

Terapeuții de la KinetoBebe vor merge în școli. Cu această ocazie, doriți să îi implicați și învățători în vreun fel, nu doar pe părinți? 

Da, în primul și în primul rând, cadrele didactice sunt prezente în clasă pe tot parcursul acestui workshopul. Workshopul durează 20 de minute. Noi am ajuns la concluzia de 20 de minute, pentru că asta este o perioadă optimă de timp în care copilul este atent la ceea ce face. Și astfel, într-o oră de curs, putem să vedem două clase. Dorim ca învățătorii să fie prezenți în clase, să audă ceea ce se discută, dar să nu intervină. De ce? Pentru că de multe ori ei intervin proactiv, fiind obișnuiți cu această intervenție proactivă, dar atunci când copilul se deschide și începe să povestească câte ore stă pe telefon sau când folosește telefonul sau cum stă pe telefon, intervenția acum, în momentul acesta, este a terapeutului. 

Informația o dă terapeutul. Informație pe care, după aceea, am aprecia foarte mult dacă cadrul didactic o duce mai departe și o repetă și este atent la atitudinile și la posturile copiilor. Îi implicăm activ, pentru că noi observăm că cei mici, elevii, au această informație – ei știu cum se stă corect în bancă, cum se scrie corect –, dar nu o respectă. Iar cadrele didactice ne aduc la cunoștință și faptul că la școală cei mici o respectă, și acasă nu. Iarăși, acest echilibru trebuie să fie păstrat. Această informație trebuie să fie dusă mai departe și părinților de către cadrele didactice. 

Și eu sunt disponibilă să merg la ședințele cu părinții, să vorbesc cu ei. Și oricare din colegii mei din KinetoBebe pot să facă acest lucru. Pentru că dacă copilul stă corect la birou la școală, ar fi corect ca acasă să aibă o masă la care își face temele – să nu le facă pe jos, în pat, pe dulapul de la bucătărie. Să aibă o poziție corectă, care este urmărită de părinte. Pentru că chiar dacă cei mici cunosc această poziție [corectă], ei se iau cu activitatea pe care o fac și se concentrează asupra temelor, asupra desenului, asupra scrisului, asupra problemelor de matematică și uită. Deci această poziție corectă încă nu este reflex la ei. 

Și-atunci asta ar trebui să construim toți împreună – noi, părinți, cadre didactice – un reflex corect de a sta în bancă, de a sta drept. Îți recunosc că de fiecare dată când vorbesc despre program și spun că denumirea programului este hashtag staidrept (#staidrept), toți adulții de lângă mine care vorbesc despre acest program, instinctiv, în momentul acela stau toți corect pe scaun. Deci și noi, adulții, facem acest lucru. Și, cumva, la copii, putem să construim un pic mai ușor această atitudine. 

Dacă totul decurge bine, când doriți să dați startul proiectului? 

Proiectul este acum într-o fază-pilot, el a înregistrat în faza-pilot deja workshopuri cu aproximativ 1.600 de copii. Dorim să dăm startul proiectului în martie, oficial, printr-un comunicat de presă și fiind alături de noi, mai ales voi, ca formatori de opinie. Iar stadiul-pilot al proiectului ne-a trecut prin mai multe faze. Unu, ne-am dat seama că este nevoie de acest proiect. Doi – ne-am dat seama că copilul trebuie să ducă acasă ceva, o hârtie, o fișă, un lucru cu care părintele să poată să înceapă această informație. Și, la fel, ne-am dat seama că este o foarte mare diferență între a evalua motor un copil în clasă și a evalua motor un copil într-un centru de recuperare. 

Și atunci am lăsat această libertate, această posibilitate la latitudinea părinților, proiectul fiind momentan desfășurat în București. Un cod QR prin care ei se pot înscrie la noi și să beneficieze de o ședință gratuită de evaluare – evaluare la care părintele poate fi de față și terapeutul poate să-și facă treaba corect. O evaluare motorie în clase nu se poate face corect și de aceea, prin experiența noastră de 14 ani, ne-am dat seama că este obligatoriu să creăm acest mod și acest mediu sigur și intim pentru copii, pentru a face această evaluare. 

Care au fost provocările de care v-ați lovit? Nu neapărat acum, în faza-pilot a proiectului, ci poate chiar de la stadiul de idee... 

Provocări... Este un proiect despre care nu pot să îți ascund că stă pe masă, la noi, de vreo doi ani de zile. Este un proiect pe care colega mea, Mariana Pavel (Manager Marketing – n.red.), și colegul meu, Iulian Nicolae (șef departament kinetoterapie – n.red.), și-l doresc de doi ani de zile – pentru că este o problemă pe care noi o observăm crescând deja în ani. 

Prima provocare, într-adevăr, fiind o asociație nonprofit, a fost finanțarea lui – și a trebuit să găsim sursele noastre proprii de finanțare, pentru că finanțatorii și sponsorii nu au fost interesați de desfășurarea acestui program. Iar următoarea provocare, pe care noi, cumva, am plănuit-o, a fost discursul cu școlile. Dacă reprezentanții lor ne acceptă, dacă ne doresc... 

Dar surpriza a fost imensă, doar prin două-trei postări, deja am avut școli mari din București, de stat, care ne-au contactat. Și reprezentanții lor ne-au spus că vor să veni la ei în școală. Deci la provocări, cumva, noi ne-am gândit. Și la fel, ne-am gândit la partea de riscuri. Dar nu neapărat că se aliniază planetele, dar eu cred că suntem ajunși la un nivel de maturitate al comunității, care își dorește să îmbrățișeze astfel de proiecte și care acceptă și apreciază aceste proiecte. 

Mesaj pentru medicii ortopezi 

Aveți un mesaj pe care doriți să îl transmiteți, referitor la acest proiect dedicat școlarilor? 

O să îmi permit să fac un mesaj... De fapt, mai multe mesaje, fiecare dintre ele pentru beneficiarul lui în cadrul proiectului. 

Primul meu mesaj este pentru copii. Este un mesaj de mulțumire, că sunt atenți la acest subiect și este o plăcere să fim în sălile de clasă alături de ei, kinetoterapeuții implicați în acest proiect fiind: Ana Maria Brezeanu, Mihaela Florea și Florin Matache. Acești kinetoterapeuți sunt încântați de a putea fi în clasă, alături de ei. 

Al doilea mesaj este pentru cadrele didactice și personalul școlilor: așa cum spuneam, să ne primească cât mai mult în școlile lor, pentru că avem informații corecte și pentru copii. 

Al treilea mesaj este pentru părinți: să nu arunce hârtia și să dea măcar o șansă informațiilor care sunt pe fișa pe care noi o trimitem acasă la ei. Pentru că problema este serioasă și un diagnostic în această zonă și durerile de spate pot mai departe să cauzeze alte dureri și alte probleme de sănătate. 

Iar ultimul meu mesaj este pentru medicii ortopezi care primesc părinți care se îngrijorează de postura copiilor. Și aș dori [ca medicii] să le transmită toate informațiile necesare, inclusiv informațiile profilactice, de atitudinde, și ei să nu acorde atenție copiilor doar în momentul în care cei mici au nevoie de intervenții chirurgicale, au diagnostice grave, au dispozitive ortopedice – ci să meargă foarte mult și înspre partea profilactică și de prevenție. Pentru că eu cred că doar așa putem să creștem viitori adulți sănătoși!