Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Protocolul de înmormântare a persoanelor decedate din cauza COVID-19 se modifică

Viața Medicală
Florentina Ionescu vineri, 9 aprilie 2021, ora 11:25

La sediul Ministerului Sănătății a fost organizată ieri o întâlnire cu Secretariatul de Stat pentru Culte și reprezentanți ai cultelor, în cadrul căreia s-a discutat despre asistența religioasă a persoanelor cu COVID-19.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre accesul la asistență religioasă a pacienților internați cu COVID-19 și despre modificarea protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2, se arată într-un comunicat de presă. 

protocol inmormantare covid-19

Din partea Ministerului Sănătății au participat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, secretarii de stat Andreea Moldovan și Monica Althamer. Din partea Secretariatului de Stat pentru Culte a participat secretarul de stat Victor Opaschi și directorul Cezar Păvălașcu.

Din partea cultelor religioase au participat: Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Aurel Percă, Președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România, Părintele Ionuț Cordneanu Vicarul Administrativ al Patriarhiei Române și domnul Virgil Achihai, Președintele Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie.

Asistența religioasă a pacienților cu COVID-19

Subiectele principale ale discuției au fost cele referitoare la accesul la asistență religioasă a pacienților internați cu COVID-19 și modificarea protocolului de înmormântare a persoanelor decedate infectate cu SARS-CoV-2, ținând cont de propunerile cultelor.

Autoritățile au căzut de acord ca, pe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul internat cu COVID-19 să poată beneficia, la cerere, de asistență religioasă potrivit specificului cultului din care face parte. Totodată, o condiție importantă este ca personalul de cult să respecte toate măsurile sanitare care se impun în această situație. 

Ritualul înmormântării, schimbat

În ceea ce privește ritualul înmormântării, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de slujba religioasă în conformitate cu voința familiei și practicile și ritualul cultului de care aparține. Înhumarea sau incinerarea se va face cu sicriul sigilat, cu respectarea tuturor normelor prevăzute de lege.

Totodată, s-a căzut de acord în cadrul întâlnirii pe respectarea normelor și măsurilor de siguranță suplimentare propuse de Ministerul Sănătații.

Sursa foto: www.rawpixel.com

Etichete: decese covid-19 decese cauzate de COVID-19 decese COVID decese coronavirus inmormantare protocol inmormantare asistenta religioasa ministerul sanatatii ministerul sănătății culte culte religioase

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.