Newsflash
ACTUALITATE Știri

Tot personalul din unitățile sanitare publice va beneficia de vouchere de la bugetul de stat

de Magdalena Tănăsescu - aug. 7 2023
Tot personalul din unitățile sanitare publice va beneficia de vouchere de la bugetul de stat

Voucherele vor fi acordate personalului încadrat în unitățile sanitare publice, precum şi în cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, anunță Federația Sanitas din România (FSR).

Printr-un comunicat postat pe Facebook, organizația sindicală a anunțat publicarea în Monitorul Oficial nr. 722 a Ordinului comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, prin care se poate pune în aplicare finanțarea voucherelor de vacanță de la bugetul de stat.

 

Fondurile provin de la bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

 

„Finanțarea voucherelor de vacanță de la bugetul de stat este una dintre revendicările pe care Sanitas le-a negociat cu guvernanții în luna iunie a acestui an. Demersurile federației au fost amplu susținute de toate protestele, mitingurile și pichetările la care au participat membrii noștri de sindicat din toată țara. Odată cu publicarea acestui act normativ, va beneficia de vouchere finanțate de la bugetul de stat tot personalul încadrat în unitățile sanitare publice, precum şi în cele care au ca asociat unic unităţile administrativ-teritoriale, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate”, se menționează în postarea citată. 

 

Conform reprezentanților Sanitas, până în prezent toți angajații din sistemul public beneficiau de vouchere de vacanță finanțate de la bugetul de stat, mai puțin cei din Sănătate. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe