Găzduită de o clădire veche, boierească, în miezul dulcelui târg, galeria de artă transdisciplinară este rodul parteneriatului dintre Centrul Cultural „I.I. Mironescu”, 
singura instituţie de cultură de acest tip dintr-o universitate de medicină și farmacie din Europa, și Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iași. Entuziastul profesor și prorector de la Arte, pictorul Cristian  Ungureanu, a coordonat sute de studenţi și masteranzi care au transpus natura pe pânză, așa cum au simţit, realizând și expunând 253 de flori numite, plastic, „autoportrete”. Pentru că, orice am face, scris, muzică sau artă plastică, ne exprimăm pe noi înșine, generăm prin fiece gest câte o tușă de  autoportret.

Salonul „Dr. Ștefan Possa” este cel care adăpostește galeria. Patronul spiritual a fost medic și profesor la Facultatea de Medicină și la Școala de Belle-Arte din Iași, autor al primului tratat de anatomie artistică din România (1899). Visul ce-a visat dr. Ștefan Possa, la început de veac XX, acela de a transforma Iașiul într-un hub cultural, de a se ridica în centrul Capitalei Moldovei o „Casă a Artelor”, a fost surpat de Marele Război. După un secol și mai mult, i-am împlinit acest vis. În centrul Iașiului, într-o clădire a Universităţii de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, în care funcţionează Centrul Cultural „I.I. Mironescu”, în vecinătatea Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, i-a înflorit visul de demult.

Amplu demers cultural

„N-am întâlnit atâta lume niciodată la un vernisaj”, a scris un profesor și universitar ieșean care a participat la inaugurarea Salonului. Într-adevăr, a fost un eveniment care a adunat sumedenie de studenţi, profesori, oameni de cultură, artiști străini aflaţi în rezidenţe la Iași, universitari din spaţiul nord-american și chiar turiști. E una dintre realizările importante ale învăţământului universitar românesc și face parte dintr-un amplu demers cultural, incluzând și punerea în scenă a unor opere literare semnate de medici-scriitori sau ateliere de corporalitate, susţinute de studenţii și masteranzii specializării Coregrafie.

La două zile după eveniment am primit un mesaj în care era atașat linkul unui articol, publicat la o rubrică de pamflete a Ziarului de Iași, ce purta titlul aceasta: „Mare inaugurare mare la Iaşi, stimaţi telespectatori! Panică prin universităţile de top de pe tot mapamondul”. M-am amuzat iniţial, însă dacă este să privim înspre cele două domenii – artă și medicină –, acestea au fost pururi împreună, chiar dacă s-au separat pe instituţii și s-au organizat ca să analizeze, cu instrumente specifice, omul și creaţia acestuia. Nefirească este gândirea unora, și mă refer aici nu la ne-medici, ci taman la slujitorii hipocratici care nu au în  orizontul privirii decât instrumente, aparate, carne, sânge, puroi și tot ce întâlnim în paginile cărţilor de profil. 

Încercăm să-i vindecăm pe semeni, dar pentru ce? Ca să ce? Îi preluăm în cabinete, săli de operaţie, intervenim asupra trupurilor (și psihicului, evident, dar asta nu o mai spunem) și apoi? Menirea medicinei este de a restaura, pe cât posibil, chipurile ciuntite de vreme, de neglijenţă, de accidente și a le reda familiei și comunităţii înspre creaţie și sporire a vieţii. Am fost aduși pe acest pământ pentru bucurie și actualizarea frumosului. A rămâne captivi și a ne considera doar rezolvitori de probleme este o gravă eroare de gândire.

Medicină și artă

Citind presa de odinioară, înţelegem cât de organic era totul – medicină și artă. Astăzi, doar pentru că „dă bine” sunt prezenţi unii medici și universitari la evenimente culturale. Vă las să citiţi câteva dintre cuvintele doctorului Possa, care au fost rostite în anul 1900, în Aula Universităţii din Iași, cu ocazia unei conferinţe pe care a susţinut-o: „Dacă vom studia superficial societatea modernă, vom vedea că ea apare înconjurată de o aureolă a progresului, ce nu a mai fost altădată ajunsă. Dacă însă o vom studia disecând-o până în straturile cele mai profunde, dacă vom studia caracterele omenirii de astăzi, vom vedea cât este de perversă, coruptă şi demoralizată.

Totul este fals, şi datorat unei culturi superficiale, unei civilizaţii rău înţelese şi rău aplicate. Numai cei ce iau drumul lung și spinos al adevăratei culturi, numai aceia înţeleg partea bună a civilizaţiei spre a-şi asigura existenţa, numai pe aceia îi găsim lipsiţi de perversitate şi nestricaţi, cu inimă caldă pentru neamul lor, însă ei sunt în minoritate, căci drumul lung şi greu spre a ajunge pe el înspăimântă pe cei mai mulţi, pe cei neapţi a merge pe acest drum.

Astăzi, când banul este instrumentul ce ne asigură existenţa și ridică pe om la cele mai înalte trepte sociale, toţi caută a-și asigura acest metal, acest nerv al universului. Cultura este mijlocul și calea cea mai sigură spre a ajunge la realizarea acestui ideal, de aceea societatea modernă în majoritate mare caută a ajunge pe calea cea mai scurtă, adică prin cât mai puţină instrucţie, prin spoială numai. Această cale scurtă, dar greșită îi pervertește pe toţi cei ce apucă pe ea. Toţi se îngrămădesc, se trântesc, se suie unul peste altul,  clevetesc, ucid chiar, totul își permit, numai să ajungă mai repede decât ceilalţi cu care au plecat odată, în speranţa de a ocupa locurile cele mai înalte, a câștiga bani cât mai mulţi prin treabă cât mai puţină, pentru ca apoi să trăiască o viaţă de sibarit cât mai lungă.

Odată parveniţi, ei clevetesc mereu şi tripotează spre a se menţine în treptele ocupate şi de la care alţii din urmă caută să-i apuce de picioare, să-i rostogolească jos, spre a le lua locul, și apoi a tăvăli în noroi pe cei răsturnaţi, spre a-i face să nu se mai poată scula ca să lupte din nou cu cei parveniţi în urmă pentru reocuparea locurilor din care fuseseră răsturnaţi”.