Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Hackathon4Health a ajuns la ediția a cincea: UMFCD, printre organizatori

de Florentina Ionescu - sept. 30 2021
Hackathon4Health a ajuns la ediția a cincea: UMFCD, printre organizatori

S-a dat startul înscrierilor la Hackathon4Health, un demers amplu de inovație digitală în domeniul sănătății. Evenimentul este organizat în luna octombrie.

Cea de-a cincea ediție a Hackathon4Health, organizată de Johnson & Johnson România în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD), prin Centrul de Inovație și e-Health, și cu Asociația Societății Studenților în Medicină din București, va avea loc între 22 și 24 octombrie. Evenimentul va fi organizat în format digital, anunță organizatorii într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Hackathon4Health2021

O inițiativă a companiei Johnson & Johnson România, organizată  începând cu anul 2017, Hackathon4Health reunește experți din diferite sectoare, profesioniști în domeniul sănătății, reprezentanți ai mediului academic și de afaceri, ai autorităților, furnizori de servicii medicale și spitalicești, experți tehnici și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, studenți la medicină și la alte specializări, participanți care vor dezvolta soluții digitale inovatoare în decursul zilelor de concurs, în jurul temelor propuse.

La această ediție, temele sunt:

  • Prevenţia şi tratamentul pacienţilor în specializările oncologie, hematologie, imunologie și scleroză multiplă;
  • Sănătatea mintală şi îmbunătăţirea calităţii vieţii;
  • Dispozitive medicale ale viitorului;
  • Managementul și urmărirea pacientului de la diagnostic și tratament în timpul și după pandemia Covid-19.

Inovațiile dezvoltate în cadrul evenimentului au rolul de a contribui la îmbunătățirea calității vieții pacienților din România și dezvoltarea ecosistemului digital național în domeniul sănătății.

„Ne bucurăm că inițiativa Hackathon4Health 2021 este deja o competiție recunoscută în lumea medicală și digitală din România și continuă să genereze soluții care îmbunătățesc viața pacienților, având un impact semnificativ în sistemul de sănătate din România. În fiecare an, participanții selectați care dau curs invitației noastre împărtășesc ideile, energia și perspectivele lor , animați de pasiunea lor pentru tehnologie. Soluțiile digitale dezvoltate în primele patru ediții sunt un motor important pentru transformarea digitală a sănătății în România și în Europa. Noi, cei de la Johnson & Johnson, contribuim prin acest proiect la identificarea unor soluții ingenioase în beneficiul inovației și dezvoltărării în domeniul medical și sănătate”, a declarat Sévan Kaloustian, managing director al Janssen, companiile farmaceutice ale Johnson & Johnson în România.

Partenerii strategici ai proiectului, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania), continuă să fie alături pentru al cincilea an consecutiv.

„Proiectul Hackathon4Health 2021 este un mare câștig pentru participanți și ne bucurăm că putem să îi sprijinim și să le oferim ocazia să își supună proiectele unui test de fezabilitate în cadrul acestei competiții. Astfel, au ocazia să aducă un impact real în domeniul medical și să capete o experiență profesională valoroasă. Cu fiecare ediție ne lăsăm inspirați și îi redescoperim pe studenți și participanți, în timp ce privim cum se conturează tendințele medicinei de mâine. În special, în anii aceștia, simțim pe deplin necesitatea digitalizării sănătății și ne dorim ca ingeniozitatea să fie vectorul unei schimbări pozitive. Țin să mulțumesc companiei Johnson & Johnson România pentru acest demers de cursă lungă spre un viitor mai bun”, a declarat rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. dr. Viorel Jinga.

Participanții vor fi ajutați de mentori

Pe durata desfășurării hackathonului, participanții vor lucra în grupuri și vor beneficia de ajutorul și coordonarea unor mentori, experți și profesioniști din domeniul sănătății, academic, antreprenorial, IT&C, membrii ai asociațiilor de pacienți, precum și reprezentanți ai autorităților, care să îi vor ajuta pe participanți să își dezvolte ideile și să poate fi puse în practică.

Vor fi desemnate trei proiecte câștigătoare

În ultima zi, echipele își vor prezenta proiectele în fața juriului, care va desemna trei proiecte câștigătoare. Anul acesta compania Johnson & Johnson va oferi câștigătorilor o finanțare pre-seed cu o valoare cumulată de 30.000 de dolari.

De asemenea, echipele vor beneficia de sprijin în implementarea proiectului lor pe o perioadă de șase luni, sub tutela companiei și a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD), prin Centrul de Inovație și eHealth. Inovațiile din edițiile anterioare au fost deja lansate spre utilizare cu succes sau sunt într-o fază avansată de implementare.

Important

Inscrierile au loc începând de astăzi și până la 20 octombrie, pe site-ul evenimentului hackathon4health.umfcd.ro.

Fiecare dintre cele trei echipe câștigătoare vor primi o finanţare pre-seed în valoare de 10.000 de dolari pentru implementarea soluţiei dezvoltate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe