Astăzi, mă uit surprins cât vid este în jur și câtă netemeinicie relativ la acest important subiect – primii ani din viaţă și persoanele care interacţionează cu copiii noștri.

În creșe continuă să fie tovarășe înspăimântătoare, aidoma personajelor sinistre din filmele în care sunt portretizate vieţi de orfani de odinioară. După cum sunt și părinţi cărora li se pare firesc un comportament sever al educatoarelor. Sau, cel mai frecvent, constat o nepăsare când se aduce vorba de cele peste opt ore pe care un copil de 2 ani, spre exemplu, le petrece într-un spaţiu care este diferit de cel de acasă.

Unii cred că dacă s-a renovat o grădiniţă și s-a pus un mobilier colorat înseamnă că acolo se vor întâmpla minuni. Pe cât de colorate devin băncile, pe atât de sumbre sunt mare parte dintre transformatoarele de vieţi – „furnizori de educaţie timpurie ante-preșcolară”, după cum le numește Legea educaţiei naţionale nr. 1 din 2011.

Sfaturi pentru taţi de la înaintași

Vara aceasta voi publica un volum care va aduce în atenţia părinţilor, în special a taţilor, chestiunile esenţiale asupra ghidajului în viaţă, dezvoltării neuropsihice și fizice a copiilor – prin ochii unuia dintre scriitorii, profesorii și psihiatrii pe care Iașiul i-a avut în perioada interbelică. În diversele incursiuni în arhive și colecţii de ziare vechi am identificat personaje și texte semnificative pe care le voi (re)aduce la lumină. Pe cât de mut este mediul academic de astăzi în privinţa educaţiei ante-preșcolare, pe atât de preocupaţi erau, deopotrivă, femei și bărbaţi din spaţiul universitar de fiecare aspect al dezvoltării copiilor.

În textele ce însoţesc noul curriculum pentru educaţia timpurie, care „aduce o viziune îmbunătăţită asupra educaţiei pentru acest segment de vârstă”, se menţionează că finalităţile educaţiei timpurii prevăd „o abordare holistică, vizând cele cinci domenii ale dezvoltării copilului: dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală; dezvoltarea socio-emoţională; dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii; dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii; capacităţi și atitudini în învăţare”. Când începi un proiect sau orice activitate, n-ai făcut nimic dacă nu procedezi holistic. Nu contează că nu înţeleg cuvântul mare parte dintre beneficiari sau chiar dintre organizatori, dar sună bine. 

Tovarășe vechi și noi

Și la creșa Sabrinei sunt doamne, pardon, tovarășe care îmi dau fiori. Ca și textele legilor educaţiei care aduc a reportaje, precum cel realizat de I. Petreanu cu tovarășa Maria Crăciun, care, în anul 1951, primise „înaltul titlu de stahanovistă”: 

„Apartamentul stahanovistei Maria Crăciun este mobilat cu gust şi strălucește de curăţenie. Prin ușa care dă pe balcon se revarsă năvalnic lumina dimineţii, învăluind în strălucirea ei, mobila nouă, cristalul oglinzii, pătuţul alb al copilului. (...) Orele trec pe nesimţite. Maria, mereu atentă la pătuţul copilului, pregătește prânzul. 

Astăzi, ea ne întâmpină în pragul casei, cu micuţul Alexandru în braţe. «Poftiţi, tovarășe, poftiţi. După cum vedeţi, ni s-a mărit familia...». «Mai eşti în concediu, tovarășă Maria? – Da. Până luni, când îmi reiau munca. Primul drum la fabrică după concediul de naștere, îl fac împreună cu fiul meu. Pe el îl las la creșă, iar eu mă opresc la mașinile mele de tricotat.» (...) Din pătuţ, 

Alexandru se face auzit. Mama își apleacă cu duioșie privirile peste pătuţul lui. (...) «Aștept întotdeauna cu bucurie sosirea soţului meu. Suntem căsătoriţi din anul 1947. Am întemeiat greu gospodăria noastră, dar ne-am ajutat unul pe celălalt şi am trecut peste toate. Ne înţelegem foarte bine. Acum câteva săptămâni, am fost decorată. Mi s-a conferit medalia Cinci ani de la aniversarea Republicii. Eram atât de fericiţi, cum nu vă pot spune!» Pe Maria Crăciun, ca şi pe soţul ei, Iordache Crăciun, îi întâlnești ades prin sălile expoziţiilor, la spectacole şi prin librării. În fiecare săptămână, biblioteca lor de acasă sporește cu câteva volume noi. Le plac muzica, teatrul, cinematograful, le plac tot ce este frumos şi nou.” (Femeia, an. VI, nr. 1-12, 1953) (foto).

Stahanoviști și holiști din toate ţările, uniţi-vă!