Îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului” este o expresie seducătoare, utilizată frecvent în discursurile specialiștilor din sănătate

Omul protetic, alături de alte sintagme și cuvinte pătrunse de mult timp în limbajul comun, precum inteligenţa artificială (IA), omul bionic, e-omul, hibridarea omului cu mașina, cyborg, aug­mentarea omului, Humanity+, chiar inteligenţa organoidă (IO), induc în gândirea umană o reticenţă justificată de etică, în special prin trimiterile la transumanism. Adică acel concept care se referă la depășirea condiţiei umane prin (bio)tehnologie.

Ar trebui oare ca ingineria, medicina sau genetica să stabilească niște limite pentru a reduce sau contramanda riscul dezumanizării omului prin tehnologie? Mai cu seamă, este de interes dacă protezarea membrelor face parte din această tendinţă a depășirii barierelor umane.

Anexele corpului uman

Nu de curând, observăm că se vehiculează mai multe tipuri de sisteme și dispozitive medicale cu potenţial în perfecţionarea capacităţilor ancestrale ale omului. Dintre cele mai vizibile fac parte protezele și exoscheletele.

Cele din urmă sunt niște sisteme robotizate, un soi de orteze mai inteligente, care se atașează pe extremităţile utilizatorului în scopuri bine 
diferenţiate. De multe ori, acestea sunt comandate prin semnale bioelectrice preluate de la pacient în recuperarea medicală a diferitelor patologii, mai ales după AVC.

De exemplu, sunt utile în asistenţa mersului sau facilitarea ortostatismului (precum EksoNR) și, uneori, utilizate în combinaţie cu stimularea electrică funcţională, în scopul activării și controlului mușchilor membrelor afectate.

Exoscheletele pot fi utilizate și de chirurg pentru controlul la distanţă al echipamentului chirurgical tip master-slave, VI-Bot și CAPIO, fiind dezvoltate pentru teleoperare de German Research Centre for Artificial Intelligence.

Mai există un tip de exoschelet, dar care se îndepărtează de scopul pur medical. Acesta este conceput pentru a oferi purtătorului un supliment de putere și precizie a mișcărilor. De regulă, este purtat de persoanele fără probleme medicale. Cu alte cuvinte, îmbunătăţește capacităţile fizice ale purtătorului (amplifică forţa, reduce oboseala) în timpul îndeplinirii unor activităţi specifice.

Aceste sisteme ar putea chiar transforma, de exemplu, asistentele medicale în personalul forţos disponibil permanent în transportul și îngrijirea pacienţilor greu deplasabili. Sau ar putea ajuta militarii în manevrarea unor elemente cu greutate ridicată sau traversarea unor zone cu teren dificil.

Observăm că de la acest nivel nu mai este mult de parcurs până la următoarea variantă a omului: Human 2.0. Să sperăm totuși la amânarea creării unor armate formate din astfel de soldaţi neobosiţi!

Frâna etică

Alte dispozitive aflate în atenţia viitorului tehnologizat al medicinei sunt protezele. Acestea înlocuiesc părţi anatomice pierdute în urma unor Amputaţii. Ele contribuie la îmbunătăţirea locomoţiei pacientului și asigură desfășurarea activităţilor zilnice în mod aproape normal.

Există voci care compară protezele bionice de astăzi cu niște instrumente autonome periculoase. La momentul actual, acestea nu fac decât să restabilească o serie de funcţii pierdute ale pacientului, nicidecum să perfecţioneze funcţii deja existente!

Protezele ocupă un loc etic în viaţa pacientului pentru că acestea înlocuiesc membre biologice inexistente. Poate fi, totuși, îngrijorător atunci când ne referim la exo­scheletele care au și alte scopuri, exceptându-l pe cel terapeutic.

Într-adevăr, acestea nu mai asigură o înlocuire a funcţiei pierdute, ci o suplimentare a unor funcţii prezente ale omului. Același lucru este susţinut și de dr. Jean Boboc (doctorat în medicină și teologie la Paris, nepot al lui George Enescu).

Scopul tehnologiei medicale este total benefic, inclusiv al protezării bionice, chiar al controlului intuitiv al protezelor prin sistemul nervos al pacientului. Totuși, avântul tehnologiei, alimentat de curiozitatea fără limite a specialiștilor, trebuie să se ghideze pe o direcţie a firescului când se face referire la inteligenţa artificială sau la alte tehnici futuriste din biotehnologie, medicină, bioinginerie, genetică sau bionică. Va fi nevoie de o frână bioetică.

În una din cărţile sale, profesorul Nicu Gavriluţă (sociolog preocupat și de tema transumanismului) ne aduce în faţă o speţă îngrijorătoare. Ce se va întâmpla dacă, în viitor, protezele care înlocuiesc picioarele sau braţele unui pacient vor dobândi conștiinţă? Știm că acest lucru este probabil să devină realitate prin propriile sisteme cu microprocesoare ale protezelor gestionate cu IA.

Recunoaștem că este o întrebare legitimă, mai ales în contextul în care este descris punctul de singularitate (sau Singularity) de către Ray Kurzweil (informatician și inventator, adept al transumanismului): „Singularity este o epocă în care inteligenţa noastră va deveni treptat non-biologică și de trilioane de ori mai puternică decât este astăzi”.

Așadar, se va depăși puterea de calcul a creierului uman aproximată la 1016 operaţii pe secundă. De asemenea, riscul hackingului de la distanţă vulnerabilizează aceste dispozitive inteligente. Să nu uităm că acestea pot fi folosite și în domenii cu o periculozitate ridicată, precum cel militar.

Ce ne așteaptă?

Atât timp cât este vorba despre protezare ca act terapeutic, aceasta nu face decât să înlocuiască părţile lipsă ale corpului uman, chiar și cu restabilirea unei conexiuni neuroelectrice între sistemul nervos și sistemele protetice prin intermediul unui neurostimulator. Efectiv, are loc translarea pacientului din starea patologică, sub limita normalului, la capacitatea unui om independent.

Astăzi, nu este decât un câștig în favoarea pacientului care își redobândește funcţiile pierdute. Putem considera deci că o tentă transumanistă poate fi deconspirată din momentul în care graniţa biologică este depășită. În aceeași notă, Adrian Lemeni, amintindu-l pe John Harris (filosof britanic), atenţionează că îmbunătăţirea unei funcţii poate fi deghizată chiar într-o extindere a terapiei.

Cert este că în protezare mai este mult de parcurs până să se înlocuiască fidel o funcţie, un organ sau un membru biologic. Cât despre depășirea limitelor naturii umane... Sigur că potenţialul acestor tehnologii este uriaș, dar odată cu astfel de oportunităţi constant alimentate, vin și riscuri. Cine va fi responsabil de propriile creaţii?

Credem, totuși, că un părinte căruia i s-a restabilit simţul atingerii prin intermediul unor proteze bionice pentru braţe și își strânge pentru prima dată copilul la piept ar înduioșa orice promotor al trans­umanismului sau potrivnic înfocat al utilizării tehnologiei benefice în medicină.

Citiți și: Protezarea poate da un nou sens vieţii