Tratamentul pentru tuberculoză (TB) nu diferă foarte mult la copil, față de adult, spune dr. Daniela Mihăilescu, șefa secției de Pneumologie Pediatrică din cadrul Institutului Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, medic primar pneumolog. Are supraspecializare în pneumologie pediatrică, atestat de studii complementare în Managementul serviciilor de sănătate de sănătate, auditorul calității în domeniul sanitar.

Într-un interviu pentru Viața medicală, medicul a precizat că, de multe ori, diagnosticarea acestei patologii la pacienții cu vârste sub 6-7 ani nu este deloc ușoară.

Este tuberculoza dificil de diagnosticat la copil?

Diagnosticul de TB la copil rămâne o provocare. Spre deosebire de adulți, unde standardul de aur este bacteriologia, copiii fiind în majoritate negativi (n.r. rezultate negative la prezența anumitor bacterii), avem alte modalități pentru a stabili diagnosticul: IDR, QuantiFERON, radiografia. Cea mai importantă – și frecvent întâlnită, de fapt, la copii – este sursa intrafamilială.

Ce înseamnă asta?

Majoritatea copiilor care ajung să facă această boală au o sursă de TB în familie – mai rar se întâmplă să fie o bonă. În orice caz, este o persoană cu care copilul se vede zilnic. Astfel, boala se instalează în timp, deci nu imediat.

Care sunt simptomele TB la copil?

Simptomele sunt nespecifice. Adică, tuse în mod special – nu se ajunge, ca la adulți, la scădere ponderală, la inapetență. Este vorba despre o tuse cronică. Orice copil care prezintă acest simptom mai mult de două-trei săptămâni trebuie să fie consultat de un pneumolog pediatru. De cele mai multe ori, nu este vorba de TB, dar este bine să investigăm și această zonă, pentru că se poate întâmpla ca în cadrul familiei să existe un adult cu TB care nu știe în acel moment că are boala, din același motiv – semnele sunt absolut nespecifice într-o primă fază.

Copiii tolerează mult mai bine tratamentul

Care sunt opțiunile de tratament în TB la copil?

Opțiunile sunt foarte clare pentru că avem un ghid național în care se specifică foarte clar care este tratamentul. El este același la adult și la copil, deci diferențele de medicamente nu sunt semnificative. Atenție, vorbim despre tuberculoza sensibilă. Când este vorba de TB cu chimiorezistență, acolo deja este altă problemă și apelăm la colegii noștri care se ocupă în mod special de așa ceva și colaborăm cu ei. Însă, când este vorba de tuberculoza sensibilă, tratamentul este același, cu mențiunea că dozele la copil se calculează în funcție de greutatea lui. Deci copilul va primi aproximativ aceleași medicamente ca un adult, dar în dozele care îi sunt lui benefice, ceea ce înseamnă că nu ar trebui să pună probleme deosebite. Partea bună este că, spre deosebire de adulți, copiii până în vârsta școlară tolerează foarte bine tratamentul și cazurile de reacții adverse sunt rare. Se mai întâmplă să apară la adolescenți reacții adverse. Pe lângă tratamentul care este strict pentru tuberculoză, ei primesc tot felul de protecții, cum ar fi cele pentru ficat și altele.

Cu aproximație, câți copii tratați pe an și ce vârste au?

Vârstele predominante sunt cam până în vârsta școlară, deci copiii cu vârsta sub 6-7 ani, și adolescenții. Sunt perioadele cele mai sensibile în care boala se ia cel mai ușor. În acest interval se înregistrează cele mai frecvente cazuri. Numărul de cazuri nu depășește 100 pe an.

Credeți că rolul medicului de familie este important în acest context?

Sigur că da. Atunci când copilul are o tuse cronică, ce persistă mai mult de două-trei săptămâni, în condițiile în care ea a fost tratată, atunci atitudinea corectă, în beneficiul pacientului, este să ajungă la un pneumolog, ca să se lămurească în privința cauzei.

Cât durează tratamentul pentru tuberculoză la copil?

Durata tratamentului este aceeași ca la adulți, adică, în medie, șase luni. Uneori – sunt foarte puține cazuri – este nevoie de un tratament mai îndelungat, care depășește șase luni. Dar nu tot tratamentul se face în spital, se efectuează doar o primă parte din el, perioadă în care copilul este ținut sub observație. El este urmărit cum tolerează tratamentul. În condițiile în care îl tolerează bine, el se întoarce acasă, în familie, și primește în continuare tratamentul de la dispensarele de pneumoftiziologie cu care noi colaborăm permanent.

Mediul social precar, principala provocare

În cazul în care există un caz de TB în familie, ce se întâmplă cu acel membru?

Categoric, este tratat și acel membru din familie. Numai că el merge la colegii pneumologi care se ocupă de adulți. De cele mai multe ori, se știe deja sursa din familie, adică adultul care este bolnav de TB, și se face o anchetă epidemiologică. Sunt puține cazurile la care și copiii ajung la stadiul de îmbolnăvire, adică să facă boala. Cei mai mulți rămân în stadiul de infecție, în care nu primesc tratament, primesc o profilaxie cel mult.

Care sunt elemente esențiale în stabilirea diagnosticului de TB la copil?

La nivel european, incidența este încă crescută la tuberculoza copilului, dar în România, în perioada 2002-2018, chiar până în primul semestru al anului 2019, incidența a scăzut foarte mult. Potrivit Bazei Naționale de Date a Tuberculozei, actualizată în ianuarie 2019, în anul precedent au fost 540 de cazuri de TB (noi și recidive) la copii sub 15 ani, în țara noastră.

Problema diagnosticului tuberculozei copilului se pune, de obicei, în două circumstanțe: suspiciunea etiologiei tuberculoase se ridică în cazul copiilor cu simptome respiratorii cronice și al copiilor care au intrat în contact cu bolnavii de tuberculoză – această a doua situație reprezintă majoritatea copiilor. Elementele necesare stabilirii diagnosticului tuberculozei la copil sunt: contextul epidemiologic, manifestările clinice, testul cutanat la tuberculină (TCT) sau testele de detectare a interferonului gama (IGRAs), examenul imagistic, examenul bacteriologic și testele de laborator.

Copiii nu transmit tuberculoza. Explicați-ne cum este posibil acest lucru?

Copiii nu dau boala. Trebuie să reținem că, în primul rând, copiii mici nu expectorează. Chiar dacă sunt pozitivi, ei nu expectorează. Acest microb trebuie să ajungă în aerul din spațiul bolnavului, indiferent ce vârstă ar avea. Fiind majoritatea celor care ajung să facă boala, ei nu reprezintă un risc pentru cei din jur, chiar dacă au TB. Copiii nu o vor da mai departe niciodată, ci doar adultul sau adolescentul.

Cu ce provocări vă confruntați în specialitatea dv.?

TB este dificil de diagnosticat, în sensul că sunt semne nespecifice, dar noi avem uneltele necesare în depistarea bolii. Problemele nu vizează, din punctul nostru de vedere, diagnosticul și tratamentul pentru TB ori toleranța copilului, ci nivelul social precar din care provine. Sunt familii în care părinții nu pot asigura copilului o hrană corespunzătoare, nu îl pot proteja de multe lucruri și asta sensibilizează copilul și se răsfrânge asupra noastră, în sensul că lucrurile nu merg așa cum am dori, în condițiile în care noi, ca medici, facem tot ce se poate. De aici vin problemele cele mai multe. Acum sunt doi frățiori pe secția pe care o conduc, de exemplu, la care situația este foarte dificilă acasă și unul dintre ei deja ne-a spus că ar dori să rămână la noi în spital. Asta înseamnă că la noi copilul primește atenție și este un feedback bun pentru medici, dar este un lucru trist, pentru că la un moment dat acel copil se va întoarce, inevitabil, în mediul respectiv.