Deși medierea reprezintă o metodă alternativă de soluţionare a litigiilor relativ tânără, rădăcinile ei au luat naștere încă din perioada fenicienilor. De asemenea, atât în Grecia Antică cât și pe teritoriul Indiei, acum 2.500 de ani, se foloseau tehnici de arbitraj, unele chiar cu privire la infracţiuni de furt ori de crimă, în timp ce în triburile din Burundi era numit un înţelept care avea misiunea de a rezolva conflictele locale.

Marele filosof Aristotel considera că prin mediere „echitatea este cântărită judicios, făcând posibilă o mai bună apreciere a corectitudinii”, în timp ce înţeleptul Cicero relata că „o persoană care merge în instanţa de judecată se așteaptă să piardă ori să câștige, în timp ce o persoană care folosește arbitrajul sau medierea nu se așteaptă să câștige tot, dar se așteaptă să nu piardă chiar tot”.

Conform Legii nr. 95/2006, malpraxisul este „eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale”.

De cele mai multe ori, fiinţa umană își găsește dreptatea în sediul unei instanţe de judecată. De la fel de multe ori, m-am întrebat dacă principalii actori ai procesului cunosc posibilităţile alternative de rezolvare a acestor neînţelegeri.

Înainte de a analiza ce presupune procedura extrajudiciară, trebuie să evidenţiem faptul că, în legătură cu latura penală a cauzei, dispoziţiile normative privind medierea se aplică doar în situaţia în care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Pe teritoriul ţării noastre, conform Legii nr. 192/2006, litigiile născute din malpraxis pot fi soluţionate prin intermediul medierii, procedură ce cunoaște o serie de avantaje.

În primul rând, trebuie să luăm în considerare faptul că, spre deosebire de procedura judiciară, apelarea la o terţă persoană specializată care să rezolve neînţelegerea presupune nu doar un cost mult mai redus, ci și probabilitatea ca soluţia să fie găsită într-un termen scurt, soluţie ce poate fi convenabilă ambelor părţi.

În legătură cu publicitatea ședinţelor, în timp ce normele legale stabilesc doar câteva cazuri în care ședinţele de judecată pot fi declarate nepublice, întâlnirile desfășurate în faţa mediatorului se bucură de acest caracter „secret”, părţile reușind astfel să evite situaţiile de
expunere publică.

De asemenea, o altă idee pe care trebuie să o aducem în prim-plan este legată de flexibilitatea pe care o prezintă apelarea la metoda alternativă. Astfel, în timp ce termenele de judecată sunt fixate de complet, în funcţie de posibilităţi, mediatorul poate să stabilească ca ședinţele să se desfășoare conform planului stabilit de părţi, realizându-se un cadru plăcut și o atmosferă prietenoasă.

Terţa persoană nu are misiunea de a judeca părţile ce se confruntă cu o neînţelegere, ci doar de a găsi metoda care reușește să le nască avantaje celor cu interese contrare. Soluţia ce va fi dată în cauză depinde în mod absolut de disponibilitatea părţilor de a coopera și de a face concesii.

Așa cum am arătat deja, metoda extra­judiciară de rezolvare a unui conflict medical se bucură de o serie de avantaje incontestabile. Degrevarea instanţelor de judecată, păstrarea unei bune reputaţii, precum și aspectele de ordin pecuniar și de timp pot avea un rol important atunci când o persoană alege o metodă de soluţionare a unui conflict.

Drd. Rareș Voroneanu