Newsflash
OPINII

Arta marțială în spital

de Prof. dr. Viorel ORDEANU - apr. 29 2022
Arta marțială în spital

Era pe vremea când Spitalul Militar Central din București (SMC) era încă militar.

Era finanţat doar de Ministerul Apărării Naţionale, se internau numai militari și membrii lor de familie, uneori și militari străini răniţi în lupte, dar nu și bolnavi care nu aveau nicio legătură cu armata.

Spitalul avea și un pluton de pază, cu militari în termen, care păzeau cele trei porţi, iar noaptea erau și posturi de sentinelă în diferite locuri, cu pistol-mitralieră, muniţie și baionetă.

arta martiala in spital

Într-o noapte de vară se dă alarma de la postul de lângă morgă. Ofiţerul de serviciu vine în fugă cu grupa de intervenţie și găsește sentinela cu arma în mână, gata de tragere, iar pe alee zăcea un bolnav în pijama. 

– Ce s-a întâmplat?! 

– A vrut să îmi ia arma și l-am lovit cu patul armei!

Bolnavul în comă a fost dus imediat la Traumatologie și la Neurochirurgie, pentru tratament și supraveghere medicală, sentinela a fost schimbată, iar dimineaţa a venit o comisie de anchetă, cu translator.

Agresorul-victimă era un luptător palestinian rănit, adus pentru continuarea tratamentului la SMC, dar care, atunci când s-a simţit mai bine, a vrut să ia o armă (de la sentinelă) și să atace Ambasada Israelului!? Credea că în București ar putea să circule în pijama, cu un AKM în mână și să intre în ambasadă.

În final, colonelul care conducea ancheta se adresează soldatului român, flăcău de la ţară:

– Bine, am înţeles că te-ai apărat, dar nu trebuia să îl lovești așa de tare, să-i spargi capul! Dacă îl omorai?!

– Păi m-am speriat foarte tare! După ce a sărit la mine să îmi ia arma, am ţinut-o strâns și m-am înţepenit pe picioare, să nu mă dărâme. Dacă a văzut că nu poate să-mi ia arma, sărea ca o maimuţă în jurul meu, își agita mâinile și striga la mine. Am crezut că e nebun și, de frică, când a sărit iar la mine, l-am pocnit cu patul armei în cap și a căzut pe jos. După care am dat alarma...

Așa a văzut și a relatat ţăranul român atacul unui specialist în arte marţiale, iar modul cum a reacţionat, poate nu foarte regulamentar, a fost eficient: fără să știe, atacul asupra ambasadei a fost dejucat, iar bunele relaţii cu ambele părţi beligerante au fost păstrate.

Citiți și: Profesorul Brânzei, duhovnic, prieten și medic pentru pacienți

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe