Newsflash
OPINII

Medicii își fac datoria!

de Biroul executiv CMMB - apr. 9 2021
Medicii își fac datoria!

CMMB lansează un apel la unitate și înţelegere, atât în lumea medicală, cât și în societate în ansamblul său, în această perioadă dificilă.

medici-CMMBColegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) lansează un apel la unitate și înţelegere, atât în lumea medicală, cât și în societate în ansamblul său, în această perioadă dificilă când ne confruntăm cu acest al treilea val al pandemiei, cu lipsa locurilor în secţiile de ATI, dar și cu mișcări în stradă.

Din păcate, vorbim despre o afecţiune ce are încă multe necunoscute, cu o evoluţie greu de anticipat: există pacienţi care dezvoltă forme foarte grave de COVID-19 fără a avea un istoric medical care să îi predispună, aparent, la acest lucru, dar și pacienţi care trec mai ușor peste boală.

În plus, în spaţiul public circulă un volum extrem de mare de informaţii mai mult sau mai puţin corecte privind COVID-19 și dacă nu există o comunicare transparentă și adecvată, care să crească nivelul de încredere, pot apărea semne de întrebare și îndoieli.

CMMB îndeamnă medicii să facă afirmaţii bazate pe dovezi știinţifice. Desigur, dezbaterea știinţifică este extrem de necesară. Zi de zi informaţiile știinţifice sunt actualizate, supuse criticilor specialiștilor, testele clinice verifică permanent siguranţa și eficacitatea soluţiilor terapeutice, comitetele de experţi validează datele, structurile profesionale, agenţiile de reglementare stabilesc protocoale terapeutice.

Un tratament aflat în ghiduri înseamnă o protecţie în plus pentru pacient, deoarece vorbim despre tratamente verificate și validate știinţific. Dar un tratament aflat în ghiduri înseamnă și protecţia din punct de vedere juridic a medicului și îi oferă acestuia certitudinea că a făcut tot ce a ţinut de el pentru binele pacientului său, în conformitate cu normele și informaţiile știinţifice din acel moment.

Asigurăm opinia publică de faptul că analizăm cu maximă obiectivitate și vom sancţiona orice eroare a vreunui membru al nostru raportată la pacienţi. De asemenea, vom acţiona cu fermitate și vom trimite Comisiei de Disciplină cazurile tuturor colegilor care lansează în spaţiul public speculaţii și informaţii care nu sunt validate știinţific și ca reglementare. Aceasta NU înseamnă că nu acceptăm dialogul. Dar considerăm că deja lucrurile sunt foarte grave, iar în anumite contexte, anumite afirmaţii pot face rău sănătăţii publice.

Așa cum judecătorii discută în instanţă sau la CSM, așa cum jurnaliștii își ţin ședinţele în redacţie, nu pe Facebook, lumea medicală caută consensul în conferinţele știinţifice. Așa cum grefierul, indispensabil în efectuarea justiţiei, nu-și dă cu părerea la televizor despre motivarea unei sentinţe făcută de judecător, nici medicul nu ar trebui să-și atace public colegii din altă specialitate, fără să poarte înainte o dezbatere în forurile știinţifice, să prezinte dovezi, cu rigoare metodologică, după criterii validate de instituţiile internaţionale, pentru ca mesajele transmise opiniei publice să fie clare, fără loc de interpretări.

În caz contrar, unele dintre aceste interpretări pot afecta deciziile în privinţa sănătăţii luate de o parte a populaţiei. Mesajul nostru se îndreaptă și către clasa politică. Indiferent de orientare,
dumneavoastră sunteţi cei care reprezentaţi interesele cetăţenilor inclusiv în Parlamentul României. Vă îndemnăm la responsabilitate în privinţa mesajelor și a declaraţiilor făcute în spaţiul public privind aspecte ce ţin de sănătatea publică.

În ceea ce privește mass-media, anunţăm că stăm oricând la dispoziţie pentru lămuriri, precizări și explicaţii, astfel încât informaţia care ajunge la populaţie prin intermediul jurnaliștilor să fie una corectă și validată știinţific. De asemenea, am constatat că, din cauza unor informaţii poate insuficient verificate, astăzi ne confruntăm cu o scădere a încrederii în corpul medical și o discreditare a acestuia.

Nu numai că nu este corect, ci, în primul rând, este foarte periculos. Cu cât încrederea în corpul medical care îngrijește bolnavi de COVID-19 scade, cu atât considerăm că pacienţii pot suferi, din cauza neprezentării la medic atunci când situaţia o impune sau din cauza apelării la soluţii așa-zis miraculoase.

Cu toţii am obosit, cu toţii vrem să vedem această luptă împotriva pandemiei ajunsă la final, cu toţii am vrea să nu mai fie nevoie de măsuri de protecţie. Din păcate, realitatea cu care ne confruntăm zi de zi în spitale ne arată că măsurile de protecţie sunt în continuare vitale. Simpla lor ignorare sau contestare nu numai că nu duce la îmbunătăţirea situaţiei, ci, din contră, duce la deteriorarea ei.

Probabil vorbim și de un eșec al comunicării, dar haideţi să avem un moment zero, un moment din care sănătatea publică să fie, pentru noi toţi, obiectivul nostru, atât prin deciziile luate, cât și prin informaţiile vehiculate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe