Povestea de săptămâna trecută continuă cu cazul unui profesor care a încercat să desfiinţeze un medic, colaboratorii și activitatea acestuia. Ce a urmat? S-a produs minunea.
„Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”
Grigore Alexandrescu („Câinele și căţelul”)
După momentul relatat săptămâna trecută, a urmat o prezentare a unui medic din același spital, semnată împreună cu psihologul șef al spitalului, pe teme de factor uman și erori latente. În aceeași notă de până atunci, a scos la lumină o seamă de situaţii mediatizate din lumea medicală românească, fără să fie critic în vreun fel la ceea ce se întâmplă în propriul spital.
A prezentat și un studiu destul de celebru de peste oceane referitor la erorile medicale. Din nou, fără soluţii, fără să implice comunitatea medicală locală și fără măcar vreun exemplu de bună practică local. Per ansamblu, o lucrare decentă, prezentată decent, poate puţin cam pasivă după gustul meu. Cam lălăită și prelungită dincolo de timpul alocat, fără să conveargă într-un punct cu ceva acţionabil, cu un mesaj de acţiune sau schimbare către public.
În partea de discuţii ia cuvântul un participant, profesor și cu ceva autoritate administrativă în spital, care a încercat să inducă niște dubii în legătură cu studiul citat, constituit în coloana vertebrală a prezentării. Nu a părut că este o contribuţie care să modifice cu ceva concluziile prezentării, întrucât acestea erau vagi în cel mai bun caz; pe un ton constructiv, părea un fel de punere la punct între profesor și student. Aspect oarecum acceptabil dacă ar fi să considerăm evenimentul și ca un forum de dezbatere între colegi ai aceluiași spital.
Se ridică un domn (aveam să descopăr ulterior că și el este profesor cu ceva autoritate administrativă în cadrul secţiei în care lucrează cel care prezentase), poziţionat cam la jumătatea amfiteatrului, și începe un discurs fără început, mijloc și sfârșit. Unicul său scop părea să fie desfiinţarea nu doar a tot ceea ce a fost prezentat, ci mai ales a prezentatorului, împreună cu colaboratorii săi și a activităţii acestuia.
Vorbește fără direcţie timp de 10-15 minute neîntrerupt. Aduce acuzaţii serioase privind studiile citate, îl trage la răspundere că tocmai și-a anunţat cu ceva timp înainte o carte pe care urma să o publice împreună cu psihologul șef al spitalului. Nimic despre cum ar putea fi făcut ceva mai bine, nicio idee, nicio contribuţie personală, totul despre desfiinţare.
Medicul care prezentase părea băgat în corzi. La început a acceptat cu oarece supunere ce i s-a spus. Mai apoi și-a cerut scuze pentru niște acuzaţii de-a dreptul puerile; nu părea în stare să redeschidă discuţia, să se apere în vreun fel sau să își întărească vreo poziţie. Era un spectacol penibil în care și eu, ca martor, începusem să mă simt teribil de prost.
Am prins o pauză în care profesorul a tras aer în piept și am rupt tăcerea. I-am spus că suntem deja în întârziere cu programul, iar discursul dumnealui durează de foarte mult timp și nu dă semne că se va sfârși vreodată, iar eu am venit să văd și alte prezentări conform programului. În același spirit al desfiinţării celuilalt îmi spune de sus (eu chiar fiind așezat cu câteva rânduri mai jos, sic!) că „în primul rând” nu mă cunoaște, în ideea că dacă nu mă cunoaște el poate că nici nu merit să mă exprim sau că nu e important ce spui, ci, mai degrabă, cine ești.
Mi-am spus numele și i-am explicat că am fost și eu student în acel amfiteatru, fără prea multe detalii de care să se poată lua. Apoi a spus declamator că ce rost are să fie făcute prezentări câtă vreme nu ne alocăm timp pentru dezbatere. Atât mi-a trebuit.
I-am explicat suficient de clar că am asistat nu la o dezbatere, ci la un discurs unidirecţional în care domnia sa a ales să declame un bullying ordinar la adresa unui coleg care a depus un efort decent să expună niște puncte de vedere și mi-am argumentat cumva această concluzie. Moment în care ceva magic s-a întâmplat: cam jumătate din amfiteatru a început să aplaude. Atât de magic încât, tot ca prin minune, respectivul profesor s-a făcut nevăzut.
În pauza ce a urmat, câţiva participanţi m-au contactat. În principiu, am fost felicitat că am avut curajul să îl înfrunt pe respectivul profesor. Eu nu consider că am fost curajos cumva, nu aveam nimic de pierdut prin gestul meu. Nu pot să nu mă întreb însă cât de mult aveau de pierdut ceilalţi peste o sută de participanţi care au ales să fie martori silenţioși la acele umilinţe publice.
Simţeam că anumite energii, niște invizibile linii de putere, acţionau spre paralizarea dreptului de a spune ce crezi și simţi tocmai la conferinţa care, în mod ironic, se numea „Arta comunicării în practica medicală”.
A venit rândul să dau mâna și cu prezentatorul, în pauza ce a urmat. La 30 de minute după încheierea prezentării sale avea încă mâinile transpirate și reci!
Mai multe doctoriţe aveau să-mi spună că este pentru prima oară în memoria lor când un amfiteatru dă afară un profesor. Ar fi trebuit să mă bucure această observaţie, ba, ţinând cont de context, să mă facă să mă simt cumva mândru. Doar că nu puteam să nu observ că bucuria de a-i ţine piept șefului abuziv nu a fost dublată de înţelegere pentru rezidentul care ceva mai devreme reclamase niște abuzuri faţă de pacienţii spitalului (n.r. subiect abordat în articolul de săptămâna trecută, ce poate fi citit aici).
Citiți și: Computerul de pe birou
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
