Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România (SNOMR) a organizat, în perioada 10-13 octombrie, la Poiana Brașov, Conferinţa Naţională cu participare internaţională. Lucrările s-au desfășurat în paralel în două săli, principalele teme abordate fiind legate de noile strategii terapeutice în cancerul mamar, pulmonar, prostatic, cancerele digestive, uro-genitale, ORL și în melanom.
Prof. dr. Marc Peeters, de la Spitalul Universitar din Ghent, Belgia, a evidenţiat rolul biomarkerilor în managementul cancerului de colon. De exemplu, în stadiul II, după intervenţia chirurgicală, evaluarea instabilităţii microsatelitare (MSI) orientează cu privire la beneficiul chimioterapiei adjuvante. Această situaţie se întâlnește în cazul existenţei unei predispoziţii genetice la mutaţii, cauzată de o reparare deficitară a erorilor apărute în timpul replicării ADN-ului. Dacă acest proces de reparare nu funcţionează normal, fenomen denumit Mismatch Repair (MMR), apar „microsateliţi”, corpusculi formaţi din secvenţe repetate de ADN. Prezenţa lor este evidenţiată prin tehnica de polimerizare în lanţ (Polimerase Chain Reaction, PCR) și reflectă funcţionarea deficitară a reparării ADN-ului, factor predispozant pentru cancerul de colon, dar și pentru cel gastric, de endometru, ovarian, de tract biliar, precum și cancerele cutanate.
În cazurile cu MSI high (cu instabilitate înaltă), beneficiul chimioterapiei adjuvante nu a fost evident. Pentru pacienţii cu MSI low sau MSS (stabilitate a microsateliţilor), chimioterapia este indicată în cazul existenţei factorilor de risc clinici și histologici (invazia organelor adiacente, gradul mic de diferenţiere, invazia limfo-vasculară și numărul de ganglioni pozitivi). În cazul în care acești factori de risc nu sunt prezenţi, se mai poate face un profil de risc molecular (mutaţia KRAS, TP53, deleţia 18q sau prezenţa antigenului carcinoembrionar CEA crescut), pentru a selecta pacienţii la care există un beneficiu moderat de pe urma chimioterapiei. Profesorul Peeters a concluzionat că secvenţa de tratament trebuie individualizată, ghidurile actuale fiind bazate pe rezultatele studiilor anterioare și ţinând cont de starea generală a pacientului, de localizarea tumorii – în colonul drept sau stâng –, de scopul tratamentului și de profilul molecular. În cazul apariţiei rezistenţei la un anumit medicament, biopsia lichidă poate oferi informaţii asupra apariţiei de noi mutaţii. Astfel, ea poate ajuta la selectarea unei noi linii de tratament, mai eficiente. Această biopsie lichidă reprezintă o soluţie în cazul imposibilităţii rebiopsierii tumorii primare sau a metastazelor și constă în prelevarea unei probe de sânge din care se izolează celule tumorale circulante sau ADN tumoral circulant.

Terapii în cancerul de sân

În privinţa tratamentului pacientelor cu cancer de sân metastatic, subtipul cu receptori hormonali pozitivi și HER2 negativ, Karen Drumea, medic israelian de origine română, a susţinut o prezentare în care a împărtășit din propria experienţă și a reluat concluziile celor mai recente studii care schimbă practica clinică. Pentru acest tip de cancer, inhibitorii ciclin-dependent-kinazei 4/6 (CDK4/6), în combinaţie cu terapia endocrină, reprezintă standardul de tratament. Din clasa inhibitorilor CDK4/6 fac parte palbociclib, ribociclib și abemaciclib.
Chimioterapia este indicată ca primă linie la pacientele metastatice HR+ HER2- doar într-o minoritate a cazurilor, cu simptome intense sau aflate în „criză viscerală” (disfuncţie severă de organ cauzată de progresia rapidă a bolii).

Scorul riscului de recurenţă

În cazul pacientelor cu stadii incipente, HR+ HER2-, care nu au invazie ganglionară, scorul testului Oncotype DX identifică pacientele care beneficiază de pe urma administrării chimioterapiei. Aceasta este o determinare care ia în calcul 21 de oncogene legate de răspunsul la chimioterapie, rezultând un scor al riscului de recurenţă între 0 și 100. În cadrul studiului TAILORx s-a arătat că luarea deciziei administrării chimioterapiei ţinând cont exclusiv de factori clinici ar fi dus la supratratarea a 73% dintre pacientele încadrate în risc înalt și la subtratatrea a 43% dintre cele considerate cu risc mic de recurenţă. Valorile între 26 și 100 recomandă chimioterapia adjuvantă, pentru că la aceste paciente diferenţa în supravieţuire la 12 ani a fost de 26% în favoarea grupului tratat cu chimioterapie urmată de tamoxifen comparat cu grupul care a fost tratat doar cu tamoxifen.
Datorită ramificării și nuanţării posibilităţilor de tratament, precum și a modificării relativ frecvente a recomandărilor, ca urmare a publicării de noi rezultate, decizia de tratament ar trebui luată în cadrul unei comisii terapeutice la care participă medici din specialităţi conexe, fiind individualizată în funcţie de datele pacientului.
Și în cadrul congresului SNOMR a fost organizat un „tumor board” demonstrativ, evidenţiind astfel aportul adus de fiecare dintre specialităţi și importanţa detaliilor schimbătoare de conduită terapeutică, detalii care sunt apanajul unei supraspecializări.
Atât în chirurgie, oncologie medicală și radioterapie, cât și în anatomopatologie și imagistică, specializarea pe diferite patologii oncologice, respectiv îngustarea câmpului de interes, duce la o creștere a competenţei și la o șansă mai mare de a fi la curent cu noutăţile din domeniu, în beneficiul pacientului.

Efectele adverse ale noilor terapii

Tratamentele noi au avantajul unei eficienţe superioare, însă nu sunt complet lipsite de efecte adverse. Din fericire, mare parte dintre acestea pot fi prevenite sau tratate. Prof. dr. Siegries Segaert, de la Departamentul Dermatologie al Spitalului Universitar Leuven, Belgia, a oferit informaţii practice despre managementul reacţiilor adverse cutanate ale inhibitorilor EGFR. Receptorul factorului de creștere epidermală (EGFR) este o proteină membranară implicată în căile de semnalizare intracelulară, fiind importantă în reglarea proliferării și supravieţuirii celulare. În ţesuturile normale, proteina este exprimată la suprafaţa mai multor celule, inclusiv a celor epiteliale, iar în neoplasme poate apărea dereglarea sau supraexpresia sa. Activarea prin autofosforilare duce la o serie de evenimente, cum ar fi proliferarea, blocarea apoptozei, invazia, metastazarea și inducerea neovascularizaţiei, toţi fiind markeri ai carcinogenezei. Din această clasă de medicamente, a substanţelor care blochează receptorul EGFR anormal, fac parte cetuximab, panitumumab, gefitinib, erlotinib și lapatinib. Reacţiile adverse ale acestora la nivelul pielii pot consta în apariţia unei erupţii acneiforme, xeroză (uscăciunea pielii), paronichie (modificări unghiale) și modificări la nivelul firelor de păr.

Strategia profilactică

Măsurile de profilaxie vizează protecţia faţă de razele solare, prin folosirea, din martie până în septembrie, de loţiuni cu factor de protecţie solară de minimum 30, aplicate dimineaţa sau cu 30 de minute înainte de a ieși afară, cu aplicare repetată la două-trei ore în cazul expunerii la soare.

Pentru prevenirea deshidratării pielii se vor evita băile și dușurile frecvente, prelungite, cu apă fierbinte, spuma de baie, gelurile și săpunurile obișnuite, fiind recomandată aplicarea de ulei de baie și a unei creme hidratante, în special la nivelul membrelor și distal, pe mâini și picioare. În cazul apariţiei acneei rozacee, este indicată folosirea cremei cu metronidazol în fiecare seară, la nivelul feţei, gâtului, umerilor și părţii superioare a trunchiului. Doxiciclina administrată în doză de 100 mg/zi are efect antiinflamator. În cazul erupţiei acneiforme de grad III, doza trebuie crescută la 200 mg/zi, iar metronidazolul poate fi aplicat de cinci ori pe zi. De asemenea, compresele cu soluţie salină folosite de două ori pe zi, câte 15 minute, au efect benefic.

Paronichia este greu de tratat, așa că trebuie prevenită prin supraveghere atentă, folosirea de pantofi comozi, mănuși și aplicarea în momentul apariţiei simptomelor a unui steroid topic ultrapotent (cremă cu clobetasol propionat 0,05%) și uneori folosirea unui bandaj pentru protejarea și fixarea unghiei. Pentru minimizarea efectelor negative ale inhibitorilor EGFR asupra calităţii vieţii pacienţilor se recomandă prevenţia și tratarea toxicităţii cutanate, în majoritatea cazurilor putând fi evitată reducerea dozei sau întreruperea tratamentului.