Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că toate categoriile de bolnavi cronici urmează să beneficieze de scutirea la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de concediu medical.
Ministrul Sănătăţii afirmă că există doctori care eliberează un număr foarte mare de concedii medicale, iar verificările ar trebui îndreptate către aceștia, pentru a se vedea în ce măsură concediile respective sunt justificate.
În acest an îmi propun să lipsesc cinci zile lucrătoare de la cabinet.
Concediul pentru formarea profesională poate fi atât fără plată, cât și cu plată.
Incapacitatea de muncă temporară atrage după sine suspendarea contractului individual de muncă și, odată cu el, a tuturor termenelor privind modificarea, executarea ori încetarea acestuia.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu remarca, recent, numărul mare de zile de concediu medical în România, afirmând că acestea sunt cu siguranţă abuzuri și cerând explicaţii de la CNAS.
Deși numărul concediilor medicale a scăzut cu 12 la sută în 2022 faţă de 2021, totuși rămâne la un nivel mare, iar fenomenul trebuie ținut sub control, susține Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
Asiguraţii vor avea dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav de până la 12 ani, conform unei legi promulgate, joi, de Preşedintele Klaus Iohannis.
Adrian Copcea, medic primar Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice, vine cu o serie de recomandări pentru pacienții cu diabet și nu numai, referitor la păstrarea medicamentelor în condiții optime, în perioada concediilor.
Pentru noi, medicii, concediul nu e niciodată ceva simplu și relaxant. Pentru că boala și suferinţa nu își iau niciodată vacanţă, e adesea un „coșmar logistic” să poţi delega temporar toate grijile profesionale curente.
CAS a penalizat un medic specialist din ambulatoriu pentru că a trimis pacientul la medicul de familie, ca acesta să-i elibereze concediul medical. Motivul? El, specialistul, „nu are timp”.
Autorităţile spaniole propun introducerea în legislaţie a concediului medical pentru dismenoree. Este vorba de trei zile pe lună acordate femeilor cu dureri severe.
După cum ziceam în numărul trecut, concediile medicale au suferit o serie de modificări din punct de vedere legislativ.
Situaţia concediilor medicale a fost creionată din nou prin OUG nr. 74/30.06.2021.
Noul mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical prevede evaluarea stării de sănătate și monitorizarea pacienților de către medicii curanți, prin întocmirea unui plan de urmărire a evoluției bolii.
M-am obișnuit cu faptul că, pentru mine, ca medic, nu există concediu adevărat. Probabil că nici pentru dumneavoastră.
Autoritățile vor să modifice Legea numărul 55 din 15 mai 2020 astfel încât persoanele vaccinate să poată beneficia de o zi liberă plătită, care să nu afecteze durata concediului legal de odihnă.
Medicul Egri Eduard susține că anumiți angajatori le recomandă salariaților simptomatici sau care au test pozitiv făcut acasă să sune medicul de familie și să își ia concediu medical pe alt cod de boală.
Guvernul a aprobat OUG prin care se asigură accesul la îngrijiri și concedii medicale pentru persoanele asigurate care prezintă simptome specifice și sunt infectate cu SARS-CoV-2, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale.
În Monitorul Oficial al României a fost publicat ieri un ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care arată în ce condiții se eliberează certificatele de concediu medical pentru persoanele depistate cu COVID-19.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe