Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

COVID-19 afectează și sistemul nervos

Viața Medicală
Florentina Ionescu vineri, 8 mai 2020

Noul coronavirus afectează nu doar sistemul pulmonar, ci și celula nervoasă. Experţii trag un semnal de alarmă faţă de această infecţie virală, care influenţează inclusiv vasele de sânge din creier.

Vlad Ciurea captura stireInvitat recent să susţină un briefing pe platforma MedicHub, prof. dr. Vlad Ciurea, medic primar neurochirurg, a adus în atenţie un subiect de interes pentru comunitatea medicală din domeniul neurologiei, dar nu numai: afectarea cerebrală care poate să apară la unii pacienţi cu infecţie cu virusul SARS-CoV-2.

Noul coronavirus aduce cu el și alte elemente demne de luat în seamă, unul dintre acestea fiind transmiterea la nivelul nasului, prin centrii olfactivi, spre bulbii olfactivi care se află în creier.

„Au fost cazuri de pacienţi care s-au plâns, ca prim simptom, de anosmie. Deci ești perfect normal, nu prezinţi febră, nu ai nimic, doar constaţi rapid o scădere a simţului mirosului”, a explicat prof. dr. Vlad Ciurea, amintind că de aici se vede afectarea sistemului nervos, în care urmează o stare de confuzie, somnolenţă, convulsii.

Acestea sunt semne clare că sistemul nervos este afectat, aspectul fiind de encefalită, deci o inflamaţie a creierului.

creier-afectare-covid-19

Hipercoagulabilitatea, des întâlnită

Potrivit profesorului Ciurea, 20% din oxigenul care pleacă din plămâni ajunge în creier și, prin ruperea barierei hematoencefalice, virusul ajunge și el la acest organ, producând modificări la nivelul celulelor cerebrale, prin afectarea elementului esenţial: neuronul. „Celula nervoasă poate să sufere în mod direct din cauza acestui fapt sau – mai frecvent – în mod indirect prin afectarea vaselor.

S-a dovedit că, în cazul acestei boli, vasele de sânge sunt umplute de microcheaguri. Se produce o hipercoagulabilitate în infecţia cu respectivul virus, care are loc în mai multe organe, dar esenţial de reţinut este că ea se produce în sistemul nervos”, a subliniat prof. dr. Vlad Ciurea.

Pe fondul acestor probleme de hipercoagulabilitate se produce fenomenul de accident vascular cerebral ischemic. „Medicii chinezi au adunat datele și spun că 36% dintre pacienţi au prezentat accidente vasculare mici, aproape inobservabile.

Alţi pacienţi au prezentat accidente vasculare cerebrale mai mari și nu au fost luaţi în considerare, pentru că accentul s-a pus pe tuse, pe febră, expectoraţie, fenomene pulmonare, pe sufocare, iar celelalte organe au fost trecute în linia a doua”, a arătat medicul citat.

El a adăugat că medicii trebuie să investigheze acești pacienţi, evidenţiind în special investigaţia prin RMN. Cu ajutorul acestei investigaţii, „se pot depista leziunile cerebrale minore sau în debut, pentru a putea lua și tratamentele din timp în această situaţie”.

Sursa foto: www.rawpixel.com, captură MedicHub

Etichete: vlad ciurea SARS-Cov-2 sistem nervos anosmie hipercoagulabilitate avc

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.