Newsflash
ACTUALITATE Știri

Bolnavii de cancer vor protesta pe 13 iulie în fața Ministerului Sănătății

de Magdalena Tănăsescu - iul. 12 2023
Bolnavii de cancer vor protesta pe  13 iulie în fața Ministerului Sănătății

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) va organiza joi, 13 iulie, în intervalul orar 10-14, un protest în fața sediului Ministerului Sănătății pentru a apăra Planul Național de Combatere și Control al Cancerului.

Potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a federației, Planul Național de Combatere și Control al Cancerului a avut termen legal de implementare data de 1 iulie 2023. 

 

”Domnul ministru Rafila ne ignoră în continuare și toate încercările FABC de a determina implementarea Planului au eșuat în favoarea orgoliului acestuia. În acest moment dl. Rafila a încălcat legea și se consideră mai presus decât aceasta. Sper să dam dovadă de solidaritate și să ne adunăm într-un număr cât mai mare”, se menționează în comunicatul citat. 

 

Reprezentanții federației susțin, totodată, că Ministerul Sănătății dorește să elaboreze o ordonanță de urgență pentru modificarea legii Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului, însă până în acest moment nu există norme de implementare.

 

”Solicităm un astfel de plan încă din anul 2001, iar acum când avem o lege clară, promulgată de către președintele României și votată în unanimitate în Parlament, Ministerul Sănătății recurge la fel de fel de tertipuri pentru a nu o implementa. Ne-am săturat să murim cu zile, să nu avem acces la terapii salvatoare, la investigații medicale de ultimă generație, ne-am săturat să fim mințiți, ne-am săturat de discriminare față de ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene. Ordonanța de urgență compusă în data de 11.07.2023 nu are nicio legătură cu normele de implementare a planului”, se mai spune în comunicat.

 

Federația este decisă să acționeze în judecată Ministerul Sănătății, în solidar cu ministrul Alexandru Rafila.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe