Următoarea știre a fost cap de afiș zilele astea: NASA insistă că niciun om nu a făcut sex în spaţiu până acum, iar David Cullen, profesor de tehnologie bioanalitică la Universitatea Cranfield, spune că în următorii zece ani vom face totuși sex în spaţiu. Aceasta chiar dacă se pare că sunt multe greutăţi de depășit: afectarea circulaţiei sângelui care i-ar putea îngreuna bărbatului obţinerea erecţiei sau microgravitaţia care îngreunează apropierea fizică. Poate pe mulţi îi surprinde această preocupare din unele ţări cu tehnologie avansată.

Cred însă că pentru altele, preocupările ar trebui să fie mult mai pământești. Să aruncăm o privire asupra pneumologiei românești. Dacă pentru o erecţie într-un spaţiu care înfruntă gravitaţia este necesară o analiză în detaliu a circulaţiei sanguine, cred că, în aceeași măsură, această rudă săracă a specialităţilor din România merită mai multe investiţii pentru a corecta deficitul de circulaţie a fondurilor alocate profesiei de pneumolog. 

Dacă privim recrudescenţa bolilor respiratorii pe mapamond, dar și la noi, observăm că bate la ușă un calup de afecţiuni respiratorii cronice obstructive, capete de afiș fiind BPOC și astmul bronșic. Prevalenţa lor este într-o dinamică îngrijorătoare. Aproape 10 din 100 de români suferă de aceste afecţiuni.

Semnale îngrijorătoare

Dacă în alte ţări se alocă și se supraspecializează pneumologii și asistentele doar în monitorizarea emfizemului și astmului, la noi preocuparea majoră ca urmare a sufocării serviciilor vizează depistarea (încă departe de nivelul dorit), diagnosticul corect, monitorizarea și terapia. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care numărul de paturi de pneumologie este în continuare în scădere. 

Sper să nu ajungă la nivelul navetelor spaţiale familiale, dar semnalele din teren – recent din judeţul Argeș – arată că reducerea numărului de paturi, închiderea unor compartimente de tuberculoză și a unor sanatorii vor induce un val suplimentar de expedieri de cazuri la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. Aceasta, conform principiului practicat de mai mulţi confraţi din provincie: eu nu am suficiente mijloace, nu am cum să te ajut, așa că mergi la București.

Cifrele contrazic  așteptările

Dar hai să privim și paturile din București. Înainte de COVID-19, Institutul a pierdut 140 de paturi – secţia Zerlendi. După ani întregi, deși este pe lista noilor clădiri construibile, nu s-a întâmplat nimic în această locaţie, unde o ruină și buruienile crescute cu dărnicie așteaptă lansarea șantierului. După pandemie, activitatea celorlalte două spitale cu paturi de pneumologie, Tunari și „Victor Babeș”, nu mai este la potenţialul așteptat (din lipsă de dotare sau de personal). Situaţia determină o anumită selecţie a cazurilor care se adresează acestor unităţi.  Iar lucrurile nu se opresc aici. 

Pneumologii din România se întreabă când va veni vremea ca această specialitate să fie privită cu respectul și dorinţa de fasonare, de încurajare pe care le merită. Ca urmare a diferitelor afecţiuni existente, Pneumologia este extrem de competitivă și la nivelul altor specialităţi la modă. Și aici mă gândesc în primul rând la cardiologie. Oare ce deosebește infarctul miocardic de atacul pulmonar, când bolnavul își pierde respiraţia și ar da orice pentru o gură de oxigen?

O luptă îngreunată din start

Un alt subiect care motivează investiţiile în acest domeniu îl reprezintă depistarea cancerului bronhopulmonar, misiune care îi revine pneumologului. În alte ţări s-a creat specializarea oncologie pneumologică. La noi nu s-a încurajat lansarea ei. În competiţia acerbă cu timpul, de a pune un diagnostic rapid, pacienţii fie vin foarte târziu la doctor, fie temporizează investigaţiile, ori accesul la servicii este îngreunat. 

Așa se explică de ce în Institut, din cele 694 de cazuri de cancer pulmonar diagnosticate în primele șase luni ale acestui an, 61,39% aveau metastaze și erau deja în stadiul patru, parcursul pe drumul  supravieţuirii fiind foarte scurt. Poate că, dacă în fiecare policlinică mare sau serviciu de spital orășenesc vor exista un bronholog care să aibă dotarea necesară, un imagist cu un CT sau RMN și un anatomopatolog, drumurile la diagnostic ar fi mai scurte și durata de supravieţuire ar fi mai lungă.

Tehnologiile avansează, la fel și bolile

Pe de altă parte, orice confrate de la noi nu are cum să uite de pericolul și prezenţa tuberculozei. Așa cum au progresat navetele spaţiale, tot așa s-a schimbat și faţeta acestei afecţiuni. Pacientul cu tuberculoză nu mai are doar tuberculoză. El vine în serviciile noastre cu alte asocieri frecvente: HIV/SIDA; hepatita B, C; sifilis și, mai grav, cu dependenţă de droguri sau cu etilism. Care este comportamentul acestora din urmă? Dacă dintr-o navetă spaţială nu poţi evada, din spital acești bolnavi fug și se reîntorc cu o cadenţă care dă probleme mari terapeutului. Acest lucru se întâmplă ca urmare a intermitenţelor de tratament cu antituberculoase, ca să nu mai 
vorbim de terapiile anti-HIV.

Finalul este deces prin tuberculoză. Dar oare mingea este la pneumolog? Sau aici ar trebui să existe un răspuns unitar din partea a cel puţin altor două specialităţi – Infecţiologie (Boli infecţioase) și adicţii? Consider că, pentru rezolvarea unor cazuri extrem de dificile și la fel de periculoase prin contagiozitate, pe viitor, 
o astfel de colaborare este absolut necesară.

O ultimă întrebare

Ar mai rămâne o întrebare pe care și-au pus-o deja și experţii în aeronautică: dacă se pot concepe copii în spaţiu?! Răspunsul a fost că există un risc crescut de sarcină ectopică sau extrauterină. Mai mult, profesorul Cullen spune că pastilele contraceptive nu ar fi eficiente și în spaţiu. În cazul în care căutăm un răspuns tot din medicina spaţiului, constatăm că, deocamdată, nu se știe cum ar fi afectat restul sarcinii. 

În studii realizate de unii cercetători, plasarea unor embrioni de șoarece într-un incubator, la bordul unui satelit, a permis dezvoltarea lor în spaţiu. Însă au fost identificate leziuni „grave” ale ADN-ului și „defecte” în dezvoltare. De aici derivă o altă întrebare, firească într-o eră a inteligenţei artificiale și a progreselor tehnologice: oare putem accede la o pneumologie românească modernă, de mare deschidere internaţională?

Poate că prin strategii bine concepute, investiţii pe măsură în capitalul uman și structură organizatorică, guvernanţii vor reuși să evite aceste leziuni de ADN, precum și apariţia unui „embrion” al noii pneumologii din ţara noastră cu deficienţe de dezvoltare, care ar putea afecta generaţiile viitoare de medici și pacienţi. Poate că, nu întâmplător, în „Alchimia asiatică”, Mircea Eliade spunea: „Cosmosul «moare» foarte târziu în imaginaţia europeană. Chiar după marile prefaceri introduse de Renaștere și de constituirea știinţelor fizice, elitele europene păstrează intuiţia unui Cosmos viu și sexuat”.