Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Markeri oculari pentru boala Parkinson

de Florentina Ionescu - sept. 1 2023
Markeri oculari pentru boala Parkinson

Semnele bolii Parkinson ar putea fi detectate cu până la șapte ani înaintea stabilirii diagnosticului, datorită unei investigaţii la nivel ocular.

Recent, o echipă condusă de cercetători de la Moorfields Eye Hospital și de la Institutul de Oftalmologie din cadrul University College London a identificat markeri retinali asociaţi bolii Parkinson (BP), în medie cu șapte ani înaintea apariţiei manifestărilor clinice ale bolii. Aceste rezultate au fost posibile datorită celui mai mare studiu* realizat până în prezent, care a avut în prim-plan scanarea retinei în scopul depistării BP.

Studiul a fost publicat în 21 august a.c. în Neurology, jurnalul Academiei Americane de Neurologie. Cercetătorii au identificat markerii bolii Parkinson în scanările efectuate la nivel ocular, folosind două seturi mari de date (studiul AlzEye și baza de date UK Biobank). În aceste două studii, specialiștii au investigat anatomia retinei și au măsurat-o folosind tomografia prin coerenţă optică (OCT).  Rezultatele au arătat că pacienţii care au primit ulterior un diagnostic de boală Parkinson au prezentat precoce o reducere în grosime a două straturi de la nivelul retinei.


Surse articol:
*https://n.neurology.org/content/early/2023/08/21/WNL.0000000000207727
https://www.moorfields.nhs.uk/news/eye-scans-detect-signs-parkinson-s-disease-seven-years-diagnosis
https://www.youtube.com/watch?v=oC2anZPwMYM

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe