Newsflash
ACTUALITATE Știri

Rafila: Asistenţii medicali şi medicii ar trebui să urmeze cursuri de comunicare

de Magdalena Tănăsescu - iun. 19 2024
Rafila: Asistenţii medicali şi medicii ar trebui să urmeze cursuri de comunicare

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila consideră că asistenţii medicali şi chiar medicii ar putea să urmeze cursuri de comunicare necesare în interacţiunea cu pacienţii şi aparţinătorii.

„Aceste cursuri de comunicare (...) ar trebui să facă parte din curricula de pregătire pentru asistenţi medicali şi pentru medici. Eu cred că partea cu facultativul nu este foarte tentantă pentru că avem şi această problemă - orice e provizoriu tinde să devină definitiv şi provizoratul nu cred că este un lucrul bun. De 22 de ani ne chinuim cu Educaţia pentru sănătate în şcoli, nu cred că mai trebuie să aşteptăm vreo 22 de ani să introducem ca disciplină comunicarea”, a afirmat ministrul Sănătății, citat de Agerpres

Potrivit acestuia, oamenii - când sunt bolnavi - au nevoie nu numai de încurajare, au nevoie de o explicaţie, au nevoie de o persoană cu care să comunice.

„(Oamenii) au nevoie de încurajare şi empatie. Lucrurile acestea poţi să le ai nativ, dar ele trebuie dobândite într-un cadru instituţional pe care îl oferă şcoală, fie că discutăm despre facultăţile pentru asistenţi medicali şi moaşe, fie că discutăm despre facultăţile de medicină şi poate că reuşim să ne gândim şi la o comunicare, a precizat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a participat marţi, 18 iunie, la conferinţa cu tema Rolul familiei în îngrijirea pacientului pediatric”, organizată la Palatul Parlamentului. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe