Experții americani din domeniul sănătății recomandă ca adulții vârstnici să își facă încă o doză de vaccin împotriva COVID-19.
A doua zi a manifestării științifice Forum Farmacist.ro, organizată de MedicHub Media, a însumat numeroase teme extrem de interesante.
Vaccinarea în timpul sarcinii cu vaccin anti-COVID de tip ARNm s-a asociat cu mai puţine evenimente nefaste la nou-născuţi și cu o mortalitate neonatală mai mică.
Agenţia americană din domeniul sănătăţii publice intenţionează să le recomande persoanelor care sunt testate pozitiv cu COVID-19 să decidă singure când să pună capăt perioadei de izolare, în funcţie de simptome.
Hotărârea Tribunalului Timiş are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Fără rutine foarte bine rodate și eficace, am fi foarte repede copleșiţi. Din păcate, rutina, precum străbuna ei, anxietatea, nu se lasă folosită doar atunci când e cu adevărat utilă, ci are tendinţa de a ne invada vieţile.
Institutul Național de Sănătate publică a transmis în 6 februarie a.c. o informare privind situația cazurilor de malarie în România și subliniază încă o dată importanța schemei de vaccinare atunci când călătorim în afara țării.
Noile vaccinuri împotriva COVID-19 sunt eficiente în proporție de 54% în prevenirea simptomelor bolii, arată Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor – CDC – din Statele Unite ale Americii.
Un nou medicament care poate inhiba cu succes dezvoltarea celei mai agresive forme de cancer de sân a fost descoperit de cercetătorii de la Universitatea din Adelaide, Australia.
Acțiunea de anul acesta are rolul de a pune pe agenda publică problematica oncologiei românești, în special din perspectiva pacientului.
S-au decernat certificatele OMS care recompensează progresul în eforturile de reglementare, Danemarca, Lituania, Polonia, Arabia Saudită şi Thailanda fiind țările premiate.
Persoanele care urmează să călătorească în zone endemice de malarie trebuie să consulte un medic specialist de boli infecțioase, și, dacă situația o impune, să urmeze un tratament profilactic.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că i se pare „nefiresc” ca o companie farmaceutică „să arunce în aer credibilitatea vaccinării în general”.
Persoanele care suferă de long-COVID prezintă modificări ale sistemului Complementului, este concluzia unui studiu publicat recent în revista Science*.
Săptămâna europeană de prevenție a cancerului de col uterin se desfășoară în penultima săptămână a lunii ianuarie.
Aproape 10.000 de persoane au murit în întreaga lume din cauza bolii COVID-19 luna trecută, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Potrivit unui studiu recent, persoanele purtătoare ale unei mutaţii genetice rare prezintă un risc înjumătăţit de a dezvolta boala Parkinson comparativ cu cele care au o versiune diferită a genei respective.
Avizul a fost emis pentru tratamentul care se poate administra la adulţi şi la copiii cu vârsta de peste şase ani, aflaţi atât în prima cât şi în a doua fază a bolii.
Pe pagina de Facebook „Spitalul Virtual pentru Copii” medicul pediatru Mihai Craiu spune că 2024 vine cu vești bune în cee ace privește cea mai frecventă cauză a pneumoniei la sugari.
Tratamentul a fost calificat deja drept „terapie novatoare” de Agenţia americană a medicamentului (FDA).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe