Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Medicina bazată pe dovezi modifică tratamentul COVID-19

Viața Medicală
Dr. Roxana DUMITRIU vineri, 11 decembrie 2020

Protocolul de tratament pentru COVID-19 a fost modificat, în urma recomandărilor specialiștilor Cochrane România.

Printr-un ordin de ministru, publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, se precizează că lopinavir-ritonavir, prin profilul de siguranţă redus, nu mai poate fi recomandat în tratamentul COVID-19 și că poate fi considerat doar în mod excepţional pentru categorii de pacienţi care prezintă contraindicaţii pentru alte tipuri de antivirale. De asemenea, hidroxiclorochina rămâne o alternativă pentru formele ușoare și medii, în absenţa altor antivirale eficiente.

Studiile internaţionale care au arătat ineficienţa hidroxiclorochinei și a lopinavir-ritonavir au fost publicate în urmă cu mai bine de o lună. Specialiștii Cochrane România, prin intermediul unui comunicat de presă, și-au manifestat îngrijorarea privind iniţiativa tardivă a Ministerului Sănătăţii de modificare a protocolului de tratament dedicat COVID-19. Aceștia subliniază, încă o dată, rolul primordial al studiilor randomizate în întocmirea acestor protocoale. La 17 octombrie, Cochrane România a solicitat modificarea protocolului, explicând faptul că cele două medicamente prezintă un număr crescut de efecte adverse și fără beneficii dovedite prin studii clinice.

Studiile clinice, reper pentru protocoale

        Specialiștii atrag atenţia ca, pe viitor, protocoalele să fie elaborate conform principiilor medicinei bazate pe dovezi, ţinând cont de cele mai noi rezultate ale studiilor clinice. Prof. dr. Lucian Puşcaşiu, directorul Cochrane România, a precizat că în momentul în care a fost solicitată eliminarea celor două tratamente în literatura medicală au apărut și alte dovezi care au motivat în plus necesitatea unei decizii în acest sens.

        Prof. dr. Cristian Băicuş, membru în consiliul consultativ al organizaţiei, a explicat că în cazul hidroxiclorochinei toate studiile favorabile au fost observaţionale, nu a existat niciun studiu clinic randomizat şi nicio sinteză sistematică de studii clinice randomizate care să arate eficienţa acestui medicament. În plus, necunoașterea de către medici a ierahizarii dovezilor știinţifice obţinute în urma studiilor este condamnabilă, mai ales la cei care scriu ghiduri sau protocoale clinice.

Etichete: protocol tratament covid dovezi

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.