Aceste concluzii au fost confirmate de un nou studiu, publicat recent, online, în Journal of the National Comprehensive Cancer Network.

        În ciuda recomandărilor ghidurilor, testarea pentru mutaţiile la nivelul genei EGFR (receptorul pentru factorul de creștere epidermal) sau pentru translocaţiile ALK înaintea demarării imunoterapiei rămâne subutilizată. Ceea ce înseamnă că numeroși pacienţi vor beneficia de o îngrijire suboptimală, și nu de un tratament oncologic ţintit.

EGRF și ALK

        Prezentul studiu a urmărit 359 de pacienţi americani. Toţi au primit un diagnostic de NSCLC avansat sau metastatic și au fost evaluaţi pentru prezenţa biomarkerilor ALK și EGFR înainte sau după începerea tratamentului de primă linie. Dintre ei, 78% au beneficiat de tratament de primă linie optim, iar 22% – de tratament sub nivelul optim. Studiul a comparat cele două grupuri în ceea ce privește timpul scurs până la întreruperea tratamentului de primă linie, apelarea la îngrijiri medicale în regim de urgenţă, în regim de spitalizare sau în ambulatoriu. Au fost testaţi genetic înaintea demarării terapiei 53,6% dintre pacienţii care au primit tratament optim, respectiv 20,3% dintre pacienţii care au primit tratament suboptim. Nu este clar de ce aceștia din urmă au primit un tratament suboptim. O posibilă explicaţie ar putea fi inadvertenţele în codurile de diagnostic.

        Analiza a arătat că perioada mediană de timp până la începerea unei noi linii de tratament a fost mai mare în rândul pacienţilor care au primit terapie optimă (11,2 vs 4,4 luni). La fel s-a întâmplat și cu durata de timp scurs până la întreruperea tratamentului (10,4 luni vs 1,9 luni). Pacienţii care au beneficiat de tratament optim au solicitat de mai puţine ori departamentul de Urgenţe (0,76 vs 1,27) și vizite în ambulatoriu (22,9 vs 42,7). Grupul tratat suboptim a înregistrat rate mai mari de neutropenie, de tinitus sau de pneumonită în cele 12 luni ulterioare iniţierii terapiei.