Newsflash
ACTUALITATE Știri

Percepţia pacientului român despre îngrijirea cancerului

de Magdalena Tănăsescu - dec. 15 2023
Percepţia pacientului român despre îngrijirea cancerului

La București, a fost lansată platforma All.Can România, parte a All.Can International, una dintre cele mai mari platforme globale dedicate îmbunătăţirii calităţii vieţii pacienţilor oncologici și onco-hematologici.

Lansarea All.Can România a prilejuit prezentarea unui document de politici publice, pentru îmbunătăţirea traseului pacientului afectat de cancer: „Perspectivele pacientului despre îngrijirea cancerului: oportunităţi de îmbunătăţire a eficienţei”. Documentul prezintă rezultatele unui studiu de percepţie* realizat de All.Can România în perioada octombrie - noiembrie 2023 în rândul a peste 200 de pacienţi afectaţi de cancer și aparţinătorii acestora.

Potrivit studiului, 43% dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer au fost descoperiţi în urma unui control de rutină și doar 28% în urma unui program de screening. Dintre respondenţi, 81% au declarat că au beneficiat de un diagnostic în mai puţin de trei luni de la debutul simptomatologiei, iar 63% – că ar fi dorit să fie întrebaţi dacă doresc să fie înrolaţi în studii clinice pentru cancerul de care suferă.

Asociere la nivel internaţional

România a devenit cea de-a 21-a ţară care s-a asociat All.Can International și cea de-a șasea care desfășoară un studiu de percepţie în rândul pacienţilor afectaţi de cancer. Prin această asociere, ţara noastră este inclusă într-o reţea globală de împărtășire de informaţii, experienţă și bune practici internaţionale cu privire la îngrijirea bolnavilor afectaţi de cancer.

„Prin colaborarea cu toţi factorii de decizie, cu profesioniștii din domeniul sănătăţii și cu toate celelalte părţi implicate, All.Can România își propune să se asigure că nevoile pacienţilor cu cancer vor fi incluse în deciziile-cheie din domeniul sănătăţii”, a declarat Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.
 



*https://www.all-can.org/national-initiatives/romania/


Notă autor:

Foto: Pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe