Am discutat recent cu medicul de familie Raluca Ghionaru, președinta Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), despre cum poate fi folosită homeopatia în anumite patologii.
Un nou medicament care poate inhiba cu succes dezvoltarea celei mai agresive forme de cancer de sân a fost descoperit de cercetătorii de la Universitatea din Adelaide, Australia.
Protocoalele terapeutice utilizate în reumatologia românească ar trebui modificate astfel încât pacienții să aibă acces mai rapid la tratamentele biologice și biosimilare, spun specialiștii.
Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) al EMA a recomandat suspendarea autorizațiilor de punere pe piață pentru aproximativ 400 de medicamente generice testate de Synapse Labs Pvt. Ltd.
„Lăsaţi, domnul doctor, nu-mi daţi reţetă, că mă știu cu farmacista și-mi dă oricum medicamentele.” Este o afirmaţie pe care o aud de ani de zile.
Agenția Europeană pentru Medicamente – EMA a dat publicității în 16 ianuarie a.c. un raport cu cele mai importante informații despre medicamente aprobate în anul 2023.
Comisia Europeană deschide participarea la Alianța pentru medicamente esențiale.
În următoarele decenii, mai exact până în anul 2050, schimbările climatice ar putea provoca până la 14,5 milioane de decese, precum şi boli grave dar şi costuri ridicate pentru sistemele sanitare.
O clasă complet nouă de antibiotice, care pare să ucidă una dintre cele trei bacterii considerate a fi cele mai periculoase pentru oameni, a fost descoperită de cercetători.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în ședința de Guvern, extinderea programului de compensare cu 90% a preţului medicamentelor pentru pensionari, prin creşterea numărului celor care vor beneficia de această facilitate.
Agenţia de reglementare a medicamentelor din India a interzis utilizarea unei combinaţii de medicamente împotriva răcelii la copiii cu vârste sub patru ani şi a impus ca tratamentele să fie etichetate corespunzător.
Publicitatea la medicamente și suplimente ne afectează pe toţi, atrage atenţia Oana Cociașu, președinta Consiliului Român pentru Publicitate.
Această primă listă conține peste 200 de substanțe active utilizate în medicamentele de uz uman, considerate esențiale în țările UE/SEE.
Ponderea persoanelor care au plasat cel puţin o comandă online aproape s-a dublat din 2019 până la finalul anului trecut, ajungând la 79% dintre românii cu acces la internet, arată raportul GPeC E-Commerce România 2022.
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) a organizat evenimentul „Sănătatea românilor între speranțe, provocări, investiții și inovație: o viziune europeană”.
Consilierul de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului, Carmen Orban, susține că politica naţională a medicamentului trebuie să aibă în vedere accesul pacienţilor la aceste produse într-un mod nediscriminatoriu şi în timp util.
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a publicat cel de-al 13-lea raport privind supravegherea europeană a consumului de antimicrobiene veterinare (ESVAC), care cu date din 31 de țări, pentru anul 2022.
Un acord de împrumut în valoare de 25 de milioane de euro va finanța realizarea, pe amplasamentul companiei Antibiotice Iași, a unei capacități de producție, ambalare și depozitare de ultimă generație.
Când vine vorba despre medicamente ori dispozitive medicale, este important să putem verifica dacă acestea sunt autentice sau contrafăcute. Aici vine în ajutor SmartID, un sistem inovator.
Statisticile arată că 163.000 de persoane mor anual în Uniunea Europeană din cauza erorilor de medicație. Recent a fost lansată wisepharm, soluție software care automatizează procesul de eliberare a medicamentelor în farmacii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe