Termenul de „imunoterapie” poate stârni o serie de reacţii în rândul românilor din ţară şi din diaspora, fiind vorba nu numai de pacienţii care se luptă cu cancerul şi aparţinătorii acestora, cât şi de forumul medicilor de toate specialităţile şi populaţia generală. Aceste reacţii sunt de o diversitate cel puţin la fel de mare ca tratamentele imunoterapice însele: de la indiferenţă la entuziasm debordant, de la scepticism rezervat până la demonizare. 

O altă reacţie poate fi cea de dezolare, apărută în absenţa protocoalelor pentru terapii mai noi sau pentru tratamente deja aprobate şi rambursate în România, însă doar pentru unele indicaţii sau localizări tumorale. Vom prezenta câteva informaţii care, sper, vor ajuta la demitizarea imunoterapiei tumorilor solide, la apărarea acestui tip de terapie, pe un ton optimist şi, totuşi, nepărtinitor, ca opţiune de tratament oncologic care aduce mari beneficii pentru supravieţuirea şi calitatea vieţii pacienţilor. În acelaşi timp, la atragerea atenţiei asupra anumitor aspecte legate de reacţiile adverse (toxicităţile) asociate acestora.

Imunoterapia este o formă modernă de chimioterapie?

Fals. Chimioterapia şi radioterapia sunt destinate să distrugă celulele maligne, fie prin oprirea creşterii şi înmulţirii lor (de aici şi cito-statice), conducând literalmente la „sufocarea” lor, fie, prin mai multe mecanisme interconectate, care duc la „uciderea” acestora. Uciderea poate fi directă (distrugerea nucleului sau a membranei celulei maligne, farmacologic sau prin radiaţii) sau indirectă (prin recrutarea celulelor sistemului imunitar la locul tumorii; într-adevăr, există dovezi care atestă efectul imunomodulator, de activare a sistemului imun, al chimioterapiei și radioterapiei). Imunoterapia nu funcţionează aşa. Nu ea este responsabilă pentru distrugerea tumorii, ci sistemul imun, prin armatele de leucocite, din care o categorie aparte sunt limfocitele T.

Paşii uriași obţinuţi în imunoterapia cancerului s-au făcut odată cu descoperirea a doi receptori de pe suprafaţa limfocitelor T: programmed death molecule-1 (PD-1; molecula de moarte programată 1) şi cytotoxic T-lymphocyte antigen-4 (CTLA-4; antigenul 4 asociat limfocitul T citotoxic). Pentru cei doi receptori de mai sus au fost create două mari clase de terapii imunoterapice, reunite sub umbrela inhibitorilor punctelor de control imun (immune checkpoint inhibitors – ICI). Este vorba despre terapiile anti-PD-1 (şi ulterior  terapiile „fratelui” acestuia, ligandul PD-L1, de pe suprafaţa celulelor maligne) şi terapiile anti-CTLA-4.

Tratamentele anti-PD-(L)1 – cele mai vechi şi utilizate şi în România fiind nivolumab, pembrolizumab, durvalumab și atezolizumab – funcţionează ca atunci când se ia piciorul de pe pedala de frână a sistemului imun. Neoplasmul induce un fel de „acceptare”, de imuno-toleranţă din partea organismului, astfel că nu mai poate fi eliminat în stadii incipiente. Nu mai este recunoscut de „radarul imun”, iar tratamentele anti-CTLA-4 – ipilimumab (utilizat şi în România, de obicei în combinaţie cu nivolumab) şi tremelimumab – apasă mai tare pe pedala de acceleraţie a sistemului imun, în scopul depăşirii „lentorii” induse de boala neoplazică. 

Aici găsim o confirmare a faptului că orice leziune malignă, chiar şi colecţiile microscopice de celule maligne, au răsunet la nivelul totalităţii corpului uman. 
Cancerul este mai mult decât formaţiunea tumorală, el este în realitate o boală sistemică de la bun început. Mai mult, consider că este o boală cronică, tratabilă, şi nu o sentinţă, cum se credea în trecut. Prin intermediul inhibitorilor punctelor de control imun, sistemul imun este reactivat, reîmprospătat, acesta putând relua lupta cu cancerul (1,2).

Bibliografie
1. Butterfield L.H., Kaufman H. L, Marincola F.M. Cancer Immunotherapy: Principles and Practice. 2nd edition. Demos Medical Publishing, 2022
2. Devita V.T. Jr., Lawrence T.S., Rosenburg S.A. Cancer: Principles and practice of oncology, 12th edition. Wolters Kluwer. Cap 17-20: 202-241. 2023