Îmbunătăţirea și promovarea știinţei și tehnologiei avansate în gestionarea riscurilor și a crizelor sunt cerinţe continue. Ele trebuie aplicate pentru pacienţii spitalizaţi.
Sistemele de management al calităţii definesc riscul ca „efectul incertitudinii”. Termenul „incertitudine” este clarificat ca o lipsă de informaţii sau de cunoștinţe despre un eveniment care poate fi exprimat în termeni de consecinţe, „probabilitatea apariţiei”. Poate fi descrisă în continuare ca o „abatere de la așteptat”, fie pozitivă, fie negativă. Riscul poate fi descris ca produsul dintre probabilitatea de daune (Pd) și cantitatea de daune anunţate (Ad).
O situaţie de risc ridicat poate însemna atât un Pd mare (se întâmplă adesea), cât și un Ad mare (pierderi de vieţi omenești). O situaţie de risc mai mic poate rezulta atunci când Pd este ridicat, dar Ad este scăzut. În fiecare spital din ţările dezvoltate, dar și din cele în curs de dezvoltare trebuie să fie implementat un Compartiment de vigilenţă medicală, epidemiologie și monitorizare a alertelor clinice, în special pentru afecţiunile internate în Unitatea de Terapie Intensivă.
Fiecare secţie medicală a spitalului trebuie să stabilească parametrii proprii de alertă, pentru fiecare boală specifică. Aceștia trebuie transmiși echipei de siguranţă din Compartimentul de vigilenţă medicală, epidemiologie și monitorizare a alertelor clinice, care apelează rapid și anunţă medicii direct sau online. Astfel, specialiștii iau cunoștinţă de cazul semnalat și vor putea rezolva rapid problema medicală apărută în specialitatea medicului de serviciu din acea secţie medicală. Participarea asistentelor medicale la rezolvarea problemelor medicale ivite în secţia respectivă este crucială pentru siguranţa pacienţilor. De asemenea, comunicarea dintre pacienţi și membrii echipei de asistenţă medicală este esenţială.
Infecţiile nosocomiale(IN) sau infecţiile asociate asistenţei medicale reprezintă un risc frecvent și adesea o complicaţie severă care afectează pacienţii spitalizaţi, în special pe secţiile de Terapie Intensivă. Termenul de infecţii nosocomiale se referă la afecţiuni sistemice ori localizate ce rezultă dintr-o reacţie în lanţ, din cauza unui agent infecţios sau a toxinei sale. În mod normal, o perioadă de 48 de ore de la internarea pacientului este folosită pentru a face diferenţa dintre infecţiile dobândite în spital și cele dobândite în comunitate.
Infecţie nosocomială este acea infecţie care nu este prezentă sau care nu se află în perioada de incubaţie în momentul în care pacientul s-a internat în spital (1), dar se supraadaugă bolii pentru care pacientul s-a internat. Ele pot avea legătură cu deficienţe de igienă, sterilizare incorectă, manevre chirurgicale greșite sau îngrijiri medicale necorespunzătoare (2). Acest tip de infecţie se produce fie între pacienţi cu boli diferite care ajung în contact unii cu alţii, fie de la bolnavi sau purtători proveniţi din rândul personalului de îngrijire. Frecvent, această infecţie este postoperatorie.
Adesea, infecţiile nosocomiale sunt cauzate de agenţi patogeni multirezistenţi dobândiţi prin proceduri invazive, precum și prin utilizarea excesivă sau necorespunzătoare a antibioticelor. Multe infecţii nosocomiale pot fi prevenite prin îndrumări emise de institutele naţionale de sănătate publică, cum ar fi, în SUA, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Atlanta. În cazul infecţiilor contractate în unităţi spitalicești, există anumite caracteristici: infecţia poate să apară după 48 de ore de la internarea în spital sau într-un interval de până la trei zile după externarea pacientului sau într-un interval de până la trei de zile după o operaţie (3).
Cele mai frecvente tipuri de infecţii luate din spital sunt: infecţiile de tract urinar, infecţiile ce apar la locul intervenţiei chirurgicale, gastroenterita, meningita și pneumonia. Astfel, simptomele acestora pot fi: secreţii purulente dintr-o rană sau leziune, febră, tuse, dificultate în respiraţie, senzaţia de usturime în timpul urinării sau dificultate la urinare, dureri de cap, greaţă, vărsături, diaree. Medicul va recomanda antibioticele la care agenţii infecţioși sunt sensibili. Pentru a susţine procesul de vindecare și pentru a împiedica deshidratarea, medicul va încuraja pacientul să adopte o alimentaţie sănătoasă, să bea o cantitate optimă de lichide și să se odihnească la pat.
Genele microbiene mutante sau dobândite sunt transmise, în unele cazuri, prin plasmide, ca în cazul Enterobacteriaceaelor. În altele sunt integrate cromozomial, adesea în „insule de rezistenţă”. O terapie inadecvată este legată și de prezenţa bacteriilor multirezistente, precum Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus și
Acinetobacter. În cazul Streptococcus pneumoniae, rezistenţa la macrolide și la tetraciclină depinde în mare măsură de genele dobândite în cursul infecţiei nosocomiale. Determinarea rapidă a rezistenţei bacteriene la antibiotice produse din cauza genelor mutante are importanţă pentru instituirea antibioterapiei eficiente, până la obţinerea rezultatului antibiogramei clasice, care poate dura 24-72 de ore (4).
De exemplu, rezistenţa la antibioticul meticilină, în cazul stafilococului auriu (MRSA), este determinată de gena mecA dobândită, care este ușor de detectat prin tehnologia PCR. Modificările mutaţionale care conferă rezistenţe importante pot include transportul redus la nivelul membranei citoplasmatice, rezultând rezistenţă la aminoglicozide, reglarea ascendentă a efluxului, compromiterea antibioticelor în funcţie de anumite pompe afectate, mutaţia ADN ce are ca rezultat rezistenţa la chinolone. Rezistenţa la antibioticele β-lactamice implică un amestec complex de mutaţii genetice, care duc la formarea genelor mozaic, în cazul infecţiei cu Streptococcus pneumoniae.
În mediile în care bacteriile locuiesc strâns împreună și în densitate relativ mare, cum ar fi cavitatea bucală și intestinul, transferul de gene este mai probabil. Pentru a controla răspândirea rezistenţei, profesioniștii din laborator trebuie să înţeleagă caracteristicile biologice moleculare ale ecologiei mediilor în care este probabilă răspândirea, precum și caracteristicile diferitelor elemente genetice mobile. Administrarea antibioticelor β-lactamice, pentru tulpinile bacteriene nemutante, inhibă sinteza peretelui celular prin interferarea cu structura reticulară a peptidoglicanilor din membrana celulară bacteriană. Această acţiune împiedică transpeptidarea terminală în pereţii celulari bacterieni.
Bibliografie
1. National Library of Medicine - Nosocomial Infections https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK559312/#
2. Centers for Disease Control and Prevention - Types of Healthcare-associated Infections
https://www.cdc.gov/hai/infectiontypes.html
3. International Society for Anti-Infective Pharmacology (ISAP), Society of Critical Care Medicine (SCCM), and Society of Infectious Diseases Pharmacists (SIDP). Pharmacotherapy. 2019;39(1):10-39
4. Udristioiu A, Giubelan A. Rapid diagnosis of acute respiratory infections by multiplex endpoint PCR technology. RAS Microbiology and Infectious Diseases; ISSN: 2766-838X. Volume 1 Issue 3. 3rd November 2021
Explixație foto: Evoluţia tehnologiei bacteriologiei medicale. Detectarea efectului citopatic sau a antigenului: metode moleculare, reacţie de polimerizare în lanţ.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
