Se pierd prin lipsă de smerenie. Are dreptate: smerenia nu prea mai are loc în lista de valori ale secolului nostru. Ba din contră, ni se spune, de mici, că încrederea în forţele proprii e totul, că dacă vrei, poţi. Iar dacă totuși nu poţi, măcar prefă-te că ai încredere în tine și s-ar putea să reușești să te păcălești singur.

În cazul particular al breslei noastre, e extrem de greu să găsești un mare om, din genul celor cu înaltă poziţie universitară, putere și influenţă, care să nu aibă doza lui masivă de aroganţă, un deficit grav de smerenie. O știm cu toţii, o aflăm devreme, în primul an de facultate, nu are rost să ne prefacem că nu e așa.

Dar asta, după pseudo-umila mea părere, e doar o faţă a monedei. Iar cealaltă e mult mai gravă și mai tristă. Pentru fiecare om talentat, dar arogant și vanitos, există mulţi oameni extrem de talentaţi, dar înfrânţi.

Oameni care se pierd nu din cauza propriilor defecte de caracter, ci pentru că au aripile tăiate foarte devreme. Ar avea ceva foarte important de spus, dar nu au spaţiul, mijloacele, sprijinul, publicul care să asculte. Publicul s-a obișnuit să se urle la el ca să priceapă un mesaj.

În cel mai bun caz, acești oameni – în cazul particular al breslei noastre, colegi de-ai noștri – își fac treaba cu smerenie, fără să fie știuţi de nimeni, producând valuri de bine despre care nici nu bănuim de unde au pornit.

Dar asta e rar. Predomină cazurile rele, în care oamenii noștri talentaţi ori au plecat, ori s-au consumat, sunt burned-out. Și între aroganţă și umilinţă, fâșia de normalitate e atât de subţire încât nici nu se vede.

Așa că textul ăsta e pentru dumneata, cititorule, cel care lucrezi într-un oraș mic de provincie, care te lupţi zilnic cu lipsuri, care îţi știi pacienţii mai bine decât și-i știu familiile lor, și care meriţi să fii iubit, apreciat și respectat mult mai mult decât ești.

Și pentru dumneata, cel care îmi spuneai parcă ieri că, după rezidenţiat, vei merge într-o comună unde nici trenul nu oprește, ca să faci mai mult bine cu un digoxin și un furosemid decât se face în București cu cardiologia intervenţională.

Ai ajuns în schimb la Paris, și tare mă bucur pentru tine, deși sunt trist pentru mine. Și pentru dumneata, cel care înoţi prin rutina zilnică
fără să întrevezi nicio lumină spre mai bine. Lumina sunteţi dumneavoastră.