Newsflash
OPINII

Scurtă notă despre un congres

de Dr. Vlad STROESCU - iun. 16 2023
Scurtă notă despre un congres

Suntem dispuși să vorbim deschis despre sănătatea mintală nu doar din turnul de fildeș al halatului alb, ci cu autenticitate și sinceritate. Dar e încă greu să găsim aceeași autenticitate în felul în care ne organizăm și ne facem planuri.

Weekendul trecut a avut loc, la București, Conferinţa Naţională de Psihiatrie (CNP), sub egida Asociaţiei Române de Psihiatrie și Psihoterapie. Am fost acolo invitat ca lector într-o sesiune de psihiatrie de urgenţă. Invitaţia m-a surprins, având în vedere că nu sunt nici cercetător, nici universitar, nici în vreun alt fel remarcabil dincolo de practica mea clinică, în care sunt mai curând singur fără să vreau, precum mulţi dintre noi.

Nu mai fusesem de foarte mulţi ani la o astfel de conferinţă și am putut observa niște schimbări importante. Mai întâi, seriozitatea și rigurozitatea organizării: totul a fost luat în serios, în cele mai mici detalii, niciunul dintre prezentatori nu cred că s-a putut simţi neglijat, iar programul, desfășurat în patru săli simultane, a fost dens și consistent. 

Mai important, am observat o efervescenţă a comunicării, care îmi era străină până acum. Nevoia de a discuta între noi, cu autenticitate, despre lucruri serioase e mai presantă ca niciodată și am îmbrăţișat-o cu exuberanţă, fără formalisme și ascunzișuri bizantine. Toată lumea e dispusă acum să vorbească; îmi e însă greu să îmi dau seama câţi dintre noi suntem dispuși să ascultăm. Dar ascultarea vine mereu ultima.

Am observat și o intenţie fără echivoc către solidaritate și organizare. Mai multe sesiuni au vizat mari dileme legislative și în relaţie cu instituţiile statului, pe care colegii mei nu mai vor să le primească fără replică și cu pasivitate. Dacă medicii, în general, vor fi dispuși să discute activ și fără compromis cu cei ce fac și aplică legile care ne încadrează vieţile și profesiile, ar fi un pas uriaș spre viitor. 

Să sperăm că entuziasmul cvasirevoluţionar va putea fi convertit în tenacitatea minuţioasă și răbdarea necesare progresului în politicile de sănătate publică. Felul în care se prezintă conferinţele noastre oglindesc evoluţia publicului larg. Suntem dispuși să vorbim deschis și sincer acum despre sănătatea mintală nu doar din turnul de fildeș al halatului alb, ci cu autenticitate și sinceritate. Însă e încă greu să ne găsim aceeași autenticitate în felul în care ne organizăm și ne facem planuri de viitor. Ne găsim vocile, ceea ce e mare lucru, dar încă ne căutăm frenetic reperele. 

Faptele bune sunt încă făcute de personalităţi remarcabile, și nu de un sistem coerent. Am impresia că un asemenea sistem se zbate să se nască, dar e încă un mugur embrionar în perpetuă schimbare.


Notă autor:

Sursă foto: Rawpixel

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe