Duminica trecută, cu ocazia realegerii liderului de la Kremlin pentru al „N”-lea mandat, mă gândeam la dictatorii bolnavi care au îmbolnăvit și omorât milioane de oameni. Rămâne ca istoria să-i consemneze și lui „măreţele fapte”.
Academia Română și Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație i-au acordat conf. univ. dr. George Alexandru Filipescu Bursa „acad. Nicolae Cajal”.
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași va beneficia, în curând, de un Centru de Neuroexcelență, un proiect în valoare de 45 de milioane de euro accesat prin Programul Operațional de Sănătate.
Experiența de peste zece ani în străinătate i-a confirmat doctorului Nicolae Sârbu că diagnosticul imagistic și munca în echipă sunt esențiale în managementul pacientului și reușita terapeutică.
Viaţa unei fetiţe de numai 3 ani din Botoşani, diagnosticată cu o tumoare cerebrală de mari dimensiuni, a fost salvată de medicii Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi.
Oricât de mult s-ar strădui un medic să-și efectueze consultaţiile la timp, uneori, din diverse motive, acestea se decalează. Atunci când apar astfel de situaţii, există anumite concepte care, aplicate, pot face așteptarea mai ușoară.
În ziua de 4 ianuarie 2024, lumea a aflat cu dureroasă surprindere și adâncă mâhnire că medicul Nicolae Miu, profesor la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, a închis ochii pentru vecie.
Am avut recent o epifanie. Mi-am dat seama că mai toată viaţa m-am străduit, de cele mai multe ori fără să îmi dau seama, dar și fără prea mare succes, să par măcar, dacă nu chiar să fiu, cel mai deștept din cameră.
Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, a transmis un mesaj emoționant după trecerea în neființă a prof. dr. Nicolae Miu.
Reprezentanții UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au anunțat în această dimineață trecerea în neființă a profesorului Nicolae Miu.
Sunt angajat zilele acestea în evaluarea și modificarea unor chestionare despre experienţa pacienţilor în spital și policlinică.
Am promovat recent un articol al unui medic care, cumva, deplângea modul prin care, în mod sistematic, componenta umană a practicii medicale se pierde undeva pe drum în procesul devenirii medicului.
Acest articol este pentru medicii care își câștigă existenţa în baza pacienţilor care îi caută în mod repetat, cum ar fi din specialităţi pentru bolnavii cronic, din Pediatrie, Stomatologie etc.
Mulţi spun că experienţa pacientului este importantă, toţi vor să o îmbunătăţească, dar fiecare se gândește la altceva.
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Nicolae Oblu” Iaşi au operat cu succes o femeie din judeţul Tulcea, cu o formaţiune tumorală gigant de 20 de centimetri dezvoltată pe vertebre.
Deunăzi, mi-a intrat pe radare o clinică de stomatologie care își promova un serviciu de detartraj la preţul de 174 de lei, chipurile redus de la 741. Drăguţă anagrama cu cifre.
Muzeul Municipiului București invită publicul să viziteze o nouă expoziţie, deschisă din 8 noiembrie 2023 la Muzeul „Dr. Nicolae Minovici‘ din Capitală.
Ai un cabinet sau lucrezi la o clinică privată unde ești plătit în funcţie de cât de mult consulţi sau de numărul și complexitatea intervenţiilor. Ţi-ar plăcea să te caute mai mulţi pacienţi?
Există vreo strategie care să funcţioneze permanent pe durata existenţei oricărei clinici medicale? Ei bine, se pare că da. Este aceea de a crea un sistem solid de recomandări.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe