Recent, a avut loc, la Oradea, Conferinţa Medicilor de Familie din Bihor, organizată de Patronatul Medicilor de Familie din Bihor. În afară de speakerii din ţară, am avut plăcerea să-l ascult și pe dr. Timothy P. Gaul, un promotor al medicinei de familie la nivel mondial, cu peste 38 de ani de experienţă în domeniu. Pe lângă faptul că este profesor de medicină de familie în Pennsylvania, el face lungi turnee de promovare a acestei specialităţi în Europa și Asia. Mi-a rămas în minte convingerea cu care acesta vorbea despre medicina de familie ca ramură medicală de primă linie, de „medicina în tranșee”, după cum spunea el. 

Medicul de familie are și rolul de a filtra pacienţii și, dacă e nevoie, îi trimite mai departe ţintit. Spun „dacă e nevoie” pentru că medicina de familie rezolvă minimum trei sferturi dintre cazurile medicale care se prezintă în cabinet. Este ușor de imaginat ce s-ar întâmpla dacă toţi medicii de familie ar merge în aceeași perioadă în concediu: secţiile UPU din spitale, spitalele, chiar și ambulatoriile s-ar sufoca sub numărul mare de pacienţi. 

Se poate întâmpla să fii nevoit să întrerupi consultul în curs pentru că tocmai ţi-a intrat în cabinet o urgenţă. Am avut astfel de cazuri, unul fiind un șoc anafilactic de care m-am ocupat urgent și l-am rezolvat până la sosirea echipei de la SMURD (persoana nici măcar nu era pe lista mea de pacienţi). Chiar dacă nu poţi să rezolvi cazul, simplul fapt că ai acordat primul ajutor și ai îndrumat pacientul corespunzător este deja un beneficiu pentru sistemul medical.

Specific medicinei de familie

Ca medic de familie niciodată nu vei ști ce caz medical îţi intră pe ușă, dacă este un nou-născut sau un pacient vârstnic, dacă are o patologie pulmonară sau cardiacă ori infecţioasă etc. De aceea, medicul de familie trebuie să aibă cunoștinţe din toate ramurile medicale, fiind singura specializare medicală care poate aborda orice pacient și orice patologie. Chiar dacă, de exemplu, el nu va opera pacientul, pentru că nu este de competenţa sa, medicul de familie trebuie să cunoască patologia chirurgicală pentru a putea îndruma eficient pacientul spre chirurgie la momentul oportun. În rural, medicul de familie poate aborda cazurile de mică chirurgie, cum de altfel am fost nevoit și eu s-o fac de mai multe ori. 

În figura alăturată am încercat să schiţez întinderea specialităţii medicinei de familie, care cuprinde din fiecare altă specializare medicală o parte din cunoștinţe și competenţe. Este evident că, de exemplu, nu orice IACRS/I trebuie să ajungă la pneumolog sau infecţionist, că medicul de familie poate trata cu succes cazurile minore și chiar medii, rămânând să trimită mai departe doar cazurile severe. Îmi amintesc că în pandemie am tratat cu succes cazuri de COVID-19 cu SaO2 chiar <90, forţat fiind de refuzul pacienţilor de a se prezenta la spital (nu am avut niciun de deces!).

După ce pacientul a fost îndrumat spre ambulatoriu sau spital, el revine tot la medicul de familie, care are rolul de a încheia și sintetiza periplul său în sistemul medical. Această funcţie de sinteză diagnostică și terapeutică este mai importantă pentru pacienţii cronici. Pot spune că mi s-a mai întâmplat ca pacientului să-i fie recomandat de neurolog sau cardiolog un anticoagulant, de exemplu, iar gastroenterologul să spună că-i este interzis cu desăvârșire orice anticoagulant, întrucât există riscul unei hemoragii digestive. 

O altă funcţie specifică medicinei de familie este tezaurizarea informaţiei medicale. De aceea, eu le cer întotdeauna pacienţilor mei să-mi aducă o scrisoare medicală, dacă au fost consultaţi în ambulatoriu sau spital. Pe lângă faptul că aceste informaţii îmi sunt utile mie, ele le sunt utile și altor medici din sistem, întrucât eu trimit pacienţii la consulturile ulterioare cu cópii ale scrisorilor medicale anterioare. Închei cu butada unui alt profesor de medicină de familie: dacă vrei, medicina de familie e cea mai ușoară specialitate medicală; dacă vrei, e cea mai grea.