Staţiile de salvare judeţene au nevoie de 2.000 de ambulanţe noi, deoarece parcul auto este îmbătrânit, susține ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
De la începutul perioadei de raportare, cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Braşov şi Mureş, precum şi în Bucureşti.
În 2022, rata mortalităţii infantile a urcat la 5,7 la mia de copii născuţi vii, faţă de 5,2 anul anterior, cu un vârf în judeţul Sălaj - 10,5 la mia de copii născuţi vii – şi cu un minim pentru Municipiul Bucureşti - 2,5 la mie.
Autoritățile din țara noastră au aprobat anul trecut 30 de studii clinice noi destinate pacienților cu cancer, a anunțat farm. dr. Răzvan Prisada, președintele ANMDMR, la o dezbatere organizată recent.
Un cetăţean din judeţul Argeş a apelat la 112, fără a avea o urgenţă, de aproape 31.000 de ori în decursul unui singur an, folosind mai multe numere de telefon, a informat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Un furnizor de servicii pentru mai multe spitale din România a anunțat autoritățile că a avut loc un atac cibernetic de tip ransomware asupra sa.
Democraţia în societăţile profesionale medicale din România este o problemă care nu preocupă niciun for medical serios. Totdeauna sunt probleme mai importante și mai stringente, încât etica e considerată un moft.
Numărul de cazuri noi de cancer a fost în 2023 cu 21% mai mare față de 2022, în timp ce numărul persoanelor cu cancer din România aflate în evidenţa medicilor a depăşit 550.000.
Software-ul compensează deficitul de tehnicieni radiologi și facilitează colaborarea în timp real între unitățile medicale. Tehnologia este disponibilă și în România, în segmentul privat.
Autoritățile europene au emis directive pentru revizuirea și consolidarea standardelor de comercializare aplicabile mierii, sucurilor de fructe, gemurilor și laptelui.
Biroul Regional OMS pentru Europa și România au semnat un nou Acord Bienal de Colaborare pentru perioada 2024-2025, axat pe o protecție mai bună împotriva bolilor, precum și pe îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate mintală.
În plină campanie mondială de reducere a rezistenței la antibiotice, Ministerul Sănătății din România anunță „liberalizarea accesului la antibiotice” fără prescripție.
Tratamentele cu antibiotice administrate pe cale generală în Medicina dentară au fost întotdeauna o temă incitantă și controversată.
Președintele Colegiului Farmaciștilor București, prof. dr. farm. Simona Negreș, arată că Ordinul respectiv și modificările ulterioare sporesc confuzia atât în rândul farmaciștilor, cât și în rândul pacienților.
București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Brașov sunt orașele în care anul trecut au fost înregistrate cele mai multe comenzi de preparate vegane pe o aplicație de livrări.
Un studiu recent a scos la iveală că expunerea bebelușului la opioide în uterul mamei poate crește riscul ca fătul să dezvolte unele probleme asociate proastei funcționări a sistemului imunitar.
Ministerul Sănătății a emis recent un ordin care prevede ca medicamentele din categoria antibiotice și antifungice să fie eliberate la farmacie pacienților sau aparținătorilor acestora numai în baza unei prescripții medicale.
Săptămâna europeană de prevenție a cancerului de col uterin se desfășoară în penultima săptămână a lunii ianuarie.
Inițial, în Ordinul ministrului Sănătății publicat în Monitorul Oficial se prevedea ca farmaciștii să poată elibera antibiotice, în lipsa unei prescripții medicale, „în cantitatea maximă aferentă dozei pe 72 de ore”.
Delegația OMS și-a exprimat interesul de a colabora cu spitalul ieșean în activitățile de promovare a bunelor practici pentru sănătatea mamei și copilului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe